Economia României, "atractivă pentru investitori"

  • 13 August 2015 19:29
Economia României,

Investitorii îngrijorați de volatilitatea de pe piața chineză și de criza grecească ar trebui să se orienteze tot mai des către estul Europei și, în special, către România.

Investitorii îngrijorați de volatilitatea de pe piața chineză și de criza grecească ar trebui să se orienteze tot mai des către estul Europei și, în special, către România, afirmă unii analiști economici.
 
Europa Centrală și România sunt atractive pentru oamenii de afaceri potrivit economistului șef al Băncii de Investiții pe piețele energente Renaissance Capital's Robertson. 
 
El a precizat că această regiune a fost una de refugiu pentru investitorii care doreau să evite crizele din China și din Grecia. 
 
Robertson precizează că țara noastră este cea mai performantă piață în curs de dezvoltare în acest an, bursa de la București crescând cu 9%. 
 
La rândul său unul dintre strategii pentru piețele energente de la compania Nomura International  a declarat că statele din Europa Centrală și de Est au beneficiat de pe urma prețurilor scăzute la petrol și în materii prime și foarte puține au linii de schimb comercial cu China. 
 
Regiunea a avut de câștigat de asemenea de pe urma apropierii comerciale de Germania cea mai mare economie din Europa. 
 
Bob Parke consilier financiar la Credit Susse afirmă că țări precum România și Bulgaria au fost afectate într-adevăr de legăturile puternice ale sectoarelor lor bancare cu Grecia, dar au menținut exporturile masive spre Germania.  
Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:87 %
Vint:5,66 m/s
Fri
9
Sat
10
Sun
7
Mon
9
Tue
12
Arhivă Radio Chișinău