Echipa Italiei s-a întors acasă cu trofeul EURO 2020. Jucătorii, primiți ca niște eroi la întoarcerea la Roma de suporteri
-
12 Iulie 2021 15:49
![Echipa Italiei s-a întors acasă cu trofeul EURO 2020. Jucătorii, primiți ca niște eroi la întoarcerea la Roma de suporteri Echipa Italiei s-a întors acasă cu trofeul EURO 2020. Jucătorii, primiți ca niște eroi la întoarcerea la Roma de suporteri](https://media.radiochisinau.md/image/202107/640x360/164696-137659.jpg)
Jucătorii reprezentativei de fotbal a Italiei au fost primiți ca niște eroi la întoarcerea lor la Roma, luni dimineață, după câștigarea titlului continental în fața reprezentativei Angliei (3-2 la loviturile de departajare), în finala EURO 2020, disputată pe stadionul Wembley din Londra, informează presa italiană, citată de digi24.ro.
Selecționerul Roberto Mancini a coborât din aeronava care a transportat Squadra Azzurra ținând în brațe prețiosul Trofeu Henri Delaunay, atribuit campionilor europeni, urmat de ceilalți componenți ai delegației italiene, scrie sursa citată.
Jucătorii și staff-ul tehnic s-au deplasat apoi de la aeroportul Quirinale la hotelul Dei Principi Grand Hotel din Roma la bordul unui autocar, unde au fost întâmpinați de numeroși suporteri care i-au aclamat.
Căpitanul Giorgio Chiellini a coborât din autocar cu o coroană pe cap și cu medalia de campion în jurul gâtului, ținând în mâni mult râvnitul trofeu, pe care l-a prezentat fanilor în extaz.
Internaționalii italieni au plecat apoi spre camerele de hotel, după "noaptea albă" de la Londra, pentru a se pregăti în vederea festivităților care vor urma.