După Italia, liderul chinez își continuă mini-turneul european cu vizite de stat în Monaco și în Franța
-
24 Martie 2019 16:17
Președintele chinez Xi Jinping a sosit duminică la Nisa, pe Riviera Franceză, pentru a-și continua mini-turneul european, menit să promoveze în special ambițiosul program comercial supranumit "Noile drumuri ale mătăsii", printr-o vizită de stat la Monaco, înainte de un dineu cu cuplul Macron, informează AFP.
Xi Jinping a fost întâmpinat, la coborârea din avion, un Boeing 747-8 ce a sosit de la Roma, de către ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, primarul orașului Nisa, Christian Estrosi, și circa 20 de cavaleri ai Gărzii Republicane.
În Italia, etapa precedentă a turneului, președintele chinez a promis "un nou drum al mătăsii" cu sens dublu, pentru a încerca să dezamorseze îngrijorările pe care acest program le-a stârnit la Bruxelles și Washington.
Anunțul privind participarea Italiei la acest gigantic proiect de infrastructuri maritime și terestre - printr-un protocol de acord "non-constrângător", a precizat șeful guvernului italian Giuseppe Conte - a fost primit mai degrabă cu răceală de partenerii europeni ai Italiei. Emmanuel Macron, care încearcă să unifice poziția UE față de China, a estimat vineri la Bruxelles că "a discuta de manieră bilaterală prevederile acordului asupra noilor drumuri ale mătăsii nu sunt o bună metodă".
Însă, înainte de a discuta cu omologul său francez, liderul Chinei și soția lui Peng Liyuan se vor deplasa la Monaco, o premieră pentru un președinte chinez și o victorie diplomatică fără precedent și pentru micul principat. La Monaco, cuplul Xi urmează să fie primiți de prințul Albert al II-lea și principesa Charlene.
Monaco a semnat în 2018 un acord cu grupul chinez Huawei, pentru a face din principat prima țară cu acoperire totală 5G pentru comunicațiile sale mobile, precizează Agerpres.