Dumitru Mînzărari: Pericolul ca R. Moldova să fie invadată de către Rusia este ridicat

  • 30 Martie 2022 18:17
Dumitru Mînzărari: Pericolul ca R. Moldova să fie invadată de către Rusia este ridicat

Pericolul ca Moldova să fie invadată de către Rusia, fie cum a fost făcut în Donbas în 2014, fie direct, cum se întâmplă acum în Ucraina, este ridicat. Este părerea lui Dumitru Mînzărari, cercetător asociat în Direcția de Cercetare a Europei de Est și Eurasia la SWP și expert asociat al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE). Primul semnal în acest sens, ca Rusia să înainteze Moldovei eventuale ultimatumuri, pe care le cere de mai mulți ani, cum ar fi spre exemplu garanții internaționale de neutralitate sau impunerea federalizării Republicii Moldova, cu implicarea Transnistriei. Dacă Moldova nu va îndeplini aceste ultimatumuri, atunci Rusia va încerca o nouă „operațiune militară””, a remarcat cercetătorul la EU Debates Café cu tema: „Războiul lui Putin din Ucraina: Efecte asupra Moldovei, Georgiei și Armeniei și răspunsul UE”, transmite IPN.

Potrivit cercetătorului, scenariul descris nu este sută la sută posibil și totul va depinde cât de eficienți vor fi ucrainenii în reziliența față de Rusia. Pentru Moldova este foarte important dacă Rusia va putea să intre în Odesa sau nu, deoarece aceasta va însemna crearea unui pod între Crimeea și Transnistria. Dumitru Mînzărari crede că agresiunea rusească a fost posibilă din cauza că Moscova a crezut că invazia împotriva Ucrainei nu va fi costisitoare și va fi rapidă. Pentru a evita aceste lucruri, Moldova, dar și partenerii internaționali trebuie să convingă Rusia că astfel de acțiuni vor fi costisitoare.

Potrivit lui Floris van Eijk, șeful Oficiului Ambasadei Regatului Țărilor de Jos în Republica Moldova, foarte puțini politicieni și diplomați au crezut că Vladimir Putin într-adevăr va lansa o invazie în Ucraina, distrugând milioane de vieți și omorând mii de oameni. Acum, armata rusă se ciocnește de o rezistență neașteptată din partea armatei ucrainene și are un moral scăzut. Este greu de prezis cum se vor desfășura lucrurile, dar este important să se tragă lecții și să se discute diferite scenarii, dar și despre impactul războiului pentru țările din regiune.

Benjamin Bobbe, reprezentant Regional al Fundației Hanns Seidel în Ucraina, Moldova și România, consideră că condamnarea invaziei Rusiei în Ucraina nu este suficientă. Este necesară o unitate în acțiune. Situația curentă este rezultatul evident al unei lipse de judecată din partea Rusiei, dar și a unei gândiri eronate din partea unor țări europene. Potrivit lui, acum este important de a face analize transparente, robuste, care se bazează pe fapte și pe scenarii care trebuie discutate în cadrul mai multor dezbateri.

Kornely Kakachia, director la Institutul Georgian de Politică (GIP), spune că vor fi multe întrebări după război. Nu se știe cum se va termina acesta și care va fi rolul UE, pentru că lucrurile se schimbă foarte dramatic. E necesar să se lucreze împreună cu partenerii europeni, pentru că „astăzi ținta poate fi Ucraina, iar mâine ar putea fi Georgia sau oricare altă țară”.

Stanislav Secrieru, analist senior în cadrul European Union Institute for Security Studies (EUISS), Paris, spune că a început procesul mare de decuplare a Rusiei de UE. Cel mai important „divorț” se întâmplă în domeniul energetic, dar care poate să grăbească pe termen mediu și lung tranziția spre energia verde. La fel, e important să se vadă cum va fi asigurată securitatea în raport Rusia. UE deja a făcut mulți pași în domeniul asigurării securității, unde bugetele militare sunt mult mai mari, iar în anii viitori vor crește. Se așteaptă ca și în continuare țările din Parteneriatul Estic să fie implicate în proiecte de capacitare a rezilienței.

Stepan Grigoryan, președintele Consiliului de Administrație la Centrul Analitic pentru Globalizare și Cooperare Regională (ACGRC), consideră că războiul Rusiei împotriva Ucrainei este un război împotriva independenței țării și a democrației. Acum Ucraina protejează valorile democratice pentru toată lumea și este important ca toată lumea democratică să continue lupta pentru independența Ucrainei. Dacă Kremlinul va câștiga, atunci Moldova, Georgia și Armenia ar putea să își piardă independența.

Evenimentul a fost organizat și în cadrul proiectului EU Debates Café implementat de IPRE în parteneriat cu Fundația Hanns Seidel din Moldova și cu sprijinul Oficiului Federal german pentru Afaceri Externe.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-5,76
Fum
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău