Dumitru Diacov spune că „nu este o tragedie” că PDM a plecat de la guvernare și s-a pronunțat în privința Maiei Sandu

  • 21 Iunie 2019 08:44
Dumitru Diacov spune că „nu este o tragedie” că PDM a plecat de la guvernare și s-a pronunțat în privința Maiei Sandu

Președintele de onoare al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Dumitru Diacov, susține că „nu este o tragedie” că PDM a plecat de la guvernarea țării, iar în Executiv „sunt băieți simpatici, mai ales din diasporă”. Totodată, acesta consideră că anume PDM a fost acel echilibru între formațiunile politice de drapta și de stânga. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a Patru” de la N4.

Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a Patru” de la N4, preluate de ZDG.

„Viața este viață. Nu e o tragedie că am plecat de la guvernare. În politică este perisculos să faci greșeli. Desigur că la o greșeală nu participă doar un actor, de data aceasta au fost mai mulți. Vreau să vă spun că și pentru mine această întorsătură a fost o mare surpriză, fiindcă atunci când veneam la Consiliul Național din 7 iunie, eram aproape convins că totul va fi bine. Însă, din păcate s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Este foarte regretabil atât pentru Moldova, pentru Partidul Democrat dar mai ales pentru echilibrul politic din țară. Fiindcă anume Partidul Democrat a fost acel echilibru între formațiunile politice de drapta și de stânga ”, a comentat Dumitru Diacov. 

Întrebat despre următoarele acțiuni ale PD, inclusiv posibilitatea convocării unui Congres al partidului, Diacov a spus: „Trebuie să discutăm cu actualul președinte al partidului, Vlad Plahotniuc, să vedem planurile lui”.

Referitor la anularea deciziilor Curții Constituționale, Diacov consideră că a fost o decizie bună, fiindcă, potrivit lui „Curtea Constituțională a înțeles că nu poate contribui la tensionarea situației politice din țară”.

Despre componența actualului Guvern, Dumitru Diacov consideră că: „Sunt băieți destul de simpatici, cu CV-uri interesante. Să vedem care e pregătirea lor și ce valori aduc din diasporă. Este cel puțin curios să-i vedem pe acești tineri activi cu multe idei. Am văzut proiectele lor, ei sunt în bătălie. Cred că achitarea lor cu oponenții poate să-i împiedice din a face lucruri constructive. Aș vrea să-i văd muncind, doar astfel îi voi putea aprecia”, susține politicianul 

Președintele de onoare al PDM nu a ezitat să se pronunțe și pe seama Maiei Sandu.

„E o doamnă simpatică, cu caracter. Una e să fii lider în opoziție și cu totul alta să fii premier. Înțeleg dorința de a face repede, dar trebuie să fie legal și logic”, crede democratul.

La data de 14 iunie, PDM a cedat guvernarea și a trecut în opoziție, ulterior la data de 17 iunie, fracțiunea PDM a venit pentru prima dată la ședința Parlamentului. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
8,29
Cer senin
Umiditate:80 %
Vint:3,09 m/s
Sat
15
Sun
15
Mon
17
Tue
16
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău