Dumitru Alaiba a amintit de Voronin și Ianukovici în cazul creditării R.Moldova de către Rusia: „Orice guvernare care ajunge la banii din Moscova este în mare disperare”

  • 21 Noiembrie 2019 16:18
Dumitru Alaiba a amintit de Voronin și Ianukovici în cazul creditării R.Moldova de către Rusia: „Orice guvernare care ajunge la banii din Moscova este în mare disperare”

Finanțarea R. Moldova de către Rusia înseamnă stagnare și menținerea sistemelor corupte în țară, susține deputatul blocului ACUM, Dumitru Alaiba. Astfel el a comentat disponibilitatea Rusiei de a acorda R. Moldova un credit de 500 milioane de dolari pentru proiectele de infrastructură rutieră.

Potrivit agenției INFOTAG, el a scris pe rețelele sociale că "finanțarea din exterior trebuie să vină în ajutorul țării pentru a promova schimbările și reformele necesare", exprimându-și convingerea că "finanțarea de la Moscova urmărește un scop opus".

"Concluzie - orice guvernare care ajunge la banii din Moscova este în mare disperare. Așa a fost în cazul lui Voronin în 2009, care tot 500 milioane de dolari a trâmbițat. Așa a fost în cazul lui Ianukovici, care a primit promisiunea de 2 miliarde de dolari. Ambii au căzut peste câteva luni după promisiunea banilor din Rusia", a amintit Alaiba.

El l-a îndemnat pe prim-ministrul Ion Chicu "să se apuce să promoveze reforme, nu să cerșească credite dubioase".

"Avem acces la finanțare foarte ieftină din vest. Nerambursabilă chiar. Tot ce trebuie să facem pentru a accesa sunt reforme, care oricum sunt necesare țării. Doar că primești și bani pentru că le implementezi. Acest guvern nu vrea reforme, ei vor corupție. Iar corupția are un cost. Cost pe care îl vom plăti noi cu toții, inclusiv plătind împrumuturi neavantajoase țării noastre. E ușor să spui "500 de milioane". Trebuie să spui și condițiile la care împrumuți țara. Pentru că nu împrumuți pentru tine, ci bagi în datorie o țară întreagă", a scris Alaiba, care este interesat cum vor vota "democrații proeuropeni" pentru un asemenea credit.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
22,24
Câțiva nori
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
15
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău