Dovezile arată că trupele ruse au comis crime de război lângă Kiev, afirmă Amnesty International

  • 06 Mai 2022 14:53
Dovezile arată că trupele ruse au comis crime de război lângă Kiev, afirmă Amnesty International

Organizația Amnesty International a anunțat vineri că strânge dovezi conform cărora trupele ruse au comis crime de război în Ucraina, atunci când au ocupat o zonă din apropierea capitalei Kiev în februarie și martie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

De asemenea, civilii au suferit abuzuri precum acte de tortură din partea forțelor ruse în regiunea Kiev în primele etape ale invaziei lansate de Kremlin pe 24 februarie.

''Acestea nu sunt incidente izolate. Ele sunt parte a unui tipar din orice loc unde forțele ruse au deținut controlul într-un oraș sau sat'', a declarat Donatella Rovera, consilier în cadrul Amnesty International pentru răspunsul la crize, într-o conferință de presă la Kiev.

Informațiile colectate de Amnesty International ''pot fi utilizate, sperăm, pentru tragerea la răspundere a autorilor, dacă nu astăzi, într-o zi din viitor'', a spus ea.

Rusia, care își numește invazia în Ucraina drept ''operațiune specială pentru denazificarea'' țării vecine și pentru dezarmarea ei, neagă că forțele sale au comis abuzuri.

Autoritățile ucrainene afirmă că anchetează peste 9.000 de potențiale crime de război comise de trupele ruse. De asemenea, Curtea Penală Internațională investighează presupuse crime de război.

Raportul Amnesty International este cel mai recent care documentează crime de război comise de forțele ruse în timpul ocupării zonei situate la nord-vest de Kiev, inclusiv a orașului Bucea, unde autoritățile ucrainene au spus că au fost uciși peste 400 de civili. Rusia și-a retras la începutul lui aprilie trupele din acea zonă.

Documentul arată că forțele ruse au comis ''o mulțime de crime de război evidente'' în Bucea, printre care numeroase crime în apropierea intersecției străzilor Iablunska și Vodoprovidna.

Amnesty International a precizat că a documentat 22 de cazuri de ucideri ilegale comise, ''dintre care majoritatea au fost ceea ce par a fi execuții extrajudiciare''.

''Povestea despre Bucea este o înscenare și un fals'', a reacționat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, solicitat de Reuters să comenteze despre raportul Amnesty International.

Același raport denunță drept crime de război și loviturile aeriene ruse comise în 1-2 martie asupra a opt blocuri de locuințe din orașul Borodianka, operațiune soldată cu cel puțin 40 de morți în rândul civililor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:82 %
Vint:6,17 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Arhivă Radio Chișinău