Două treimi din populația Slovaciei a fost testată în weekend pentru coronavirus. Câte persoane sunt pozitive
-
03 Noiembrie 2020 10:19
Peste 3,6 milioane de cetățeni, reprezentând circa două treimi din populația Slovaciei, au participat în acest weekend la programul național de testare gratuită pentru COVID-19 a întregii populații, primul de acest fel desfășurat de o țară de la începutul actualei pandemii, transmite Agerpres.
Potrivit datelor anunțate de premierul Igor Matovic, 38.359 dintre persoanele testate, respectiv 1,06%, au avut rezultat pozitiv și trebuie să se autoizoleze la domiciliu; la fel și persoanele care nu s-au testat.
Deși criticat în special pentru faptul că testele antigen rapide folosite în această campanie sunt mai puțin precise decât testele moleculare PCR, șeful guvernului de la Bratislava a susținut acest program ca o modalitate de a încetini răspândirea virusului și de a evita un nou „lockdown”.
„Da, în Europa se spune că singura cale de a ieși din pandemie este izolarea. Dar noi am demonstrat că nu este așa”, a mai spus Matovic.
„Cred cu tărie că această soluție va funcționa în Slovacia cu condiția ca aceia care au primit certificatul că sunt negativi să fie în continuare responsabili, iar aceia care au primit rezultat pozitiv să rămână în carantină cu familia”, a insistat premierul.
Răspunzând criticilor privind acuratețea rezultatelor date de testele antigen, el a apreciat că și dacă numai jumătate din aceste rezultate sunt corecte acest lucru este de mare ajutor în combaterea pandemiei.
Persoanele care nu au participat la acest program de testare au ca alternative fie să prezinte un test PCR negativ efectuat la un centru privat, fie să se autoizoleze la domiciliu timp de o săptămână. Președinta Zuzana Caputova nu a fost de acord cu această obligație, dar guvernul și-a impus punctul de vedere.
Peste 46.000 de persoane, dintre care 6.000 de militari, au participat la operațiunea de testare la nivel național, care va fi repetată în weekendul următor. Sunt scutiți de testare cei care până joi, 29 octombrie, au fost testați negativ în laboratoarele private și minorii cu vârste sub 10 ani.
Sursa:Agerpres