Două secții de pașapoarte din Chișinău și-au extins programul de activitate

  • 22 Mai 2018 08:50
Două secții de pașapoarte din Chișinău și-au extins programul de activitate

Serviciile de eliberare a actelor de identitate Botanica și Râșcani din municipiul Chișinău ale Agenției Servicii Publice își extind de astăzi programul de activitate până în data de 24 august.

Angajații serviciilor vor activa de luni până sâmbătă conform programului obișnuit de muncă: 8.00 – 17.00. Subdiviziunile vor presta toate serviciile, inclusiv cele în regim de urgență, stabilite pentru eliberarea actelor de identitate.

În această perioadă, pauza de masă a angajaților, cu o durată de o oră, se va efectua în baza unui grafic, fără a întrerupe activitatea subdiviziunii.

Măsurile au fost luate cu scopul de a organiza eficient activitatea serviciilor de eliberare a actelor de identitate în perioada estivală a anului.

De la începutul lunii mai au fost înregistrate peste 27 500 de solicitări pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova. Dacă în luna aprilie, zilnic Agenția Servicii Publice recepționa aproximativ 2000 de cereri pentru eliberarea pașaportului, în luna mai numărul solicitărilor zilnice a crescut până la circa 2300.

În total, de la începutul anului curent au fost eliberate în jur de 154 mii de pașapoarte.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
2,18
Ploaie ușoară
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău