Două nave militare românești vor supraveghea traficului maritim din Marea Neagră împreună cu nave NATO

  • 01 Noiembrie 2017 11:01
Două nave militare românești vor supraveghea traficului maritim din Marea Neagră împreună cu nave NATO

Două nave militare românești se vor alătura grupării navale NATO de luptă împotriva minelor marine (SNMCMG-2-Standing NATO Maritime Group 2), pentru a participa, în perioada 31 octombrie – 14 noiembrie, la operațiunea de supraveghere a traficului maritim din Marea Neagră, desfășurată în conformitate cu angajamentele pe care România și le-a asumat față de Alianța Nord-Atlantică, potrivit unui comunicat al Statului Major al Forțelor Navale (SMFN).

Participarea navelor românești la misiunile NATO a fost avizată de către Consiliul Suprem de Apărare a Țării în luna septembrie, scrie Calea Europeana.

După ce va intra în Marea Neagră, fregata “Regele Ferdinand” se va integra în gruparea navală SNMCMG-2 și va asigura comanda acestei grupări, din care face parte și dragorul maritim “Lupu Dinescu” (DM-25), alături de bastimente ale Bulgariei, României și Turciei, conform SMFN.

“În perioada 3-6 noiembrie, navele vor face o escală în portul Batumi, din Georgia, având planificate activități comune de instruire cu militarii georgieni, după care gruparea își va continua misiunile pe mare”, reiese din comunicatul de presă.

Dragorul maritim “Lupu Dinescu” (DM-25) are un echipaj alcătuit din 76 de militari și face parte din pachetul de forțe pus la dispoziția Alianței, de România. Operațiunea, desfășurată în Marea Neagră în această perioadă, este cuprinsă în Planul de acțiune al NATO pentru creșterea nivelului de reacție imediată (Readiness Action Plan).

Potrivit SMFN, după degradarea situației de securitate din vecinătatea estică a României, începând cu anul 2014, numărul exercițiilor și misiunilor desfășurate de NATO în Marea Neagră a crescut semnificativ, iar Forțele Navale Române și-au adaptat rapid programele de instruire ale militarilor și planurilor de activități, în acord cu Programul de măsuri de asigurare imediată (Immediate Assurance Measures) al Alianței Nord-Atlantice.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
18,24
Cer senin
Umiditate:55 %
Vint:2,57 m/s
Sat
14
Sun
14
Mon
17
Tue
20
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău