Două blocuri de studii ale Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” vor fi modernizate în cadrul proiectului INSPIREE
-
16 Septembrie 14:50
Două blocuri de studii ale Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” vor fi modernizate în cadrul proiectului INSPIREE, o inițiativă națională de eficiență energetică care vizează renovarea clădirilor publice din Republica Moldova. Acordul de colaborare a fost semnat astăzi, la sediul universității, astfel devenind prima beneficiară a acestei inițiative finanțată de Guvernul Republicii Moldova cu sprijinul partenerilor europeni, inclusiv Agenția Franceză pentru Dezvoltare și Banca Germană de Dezvoltare, transmite Radio Chișinău.
Blocurile Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, construite la sfârșitul anilor 1950 și nereparate capital până acum, vor fi reabilitate. Lucrările vor include izolarea termică a acoperișurilor și pereților, înlocuirea ferestrelor și ușilor, precum și modernizarea sistemului de ventilație, ceea ce va reduce consumul de energie cu până la 75%, potrivit directorului Agenției Franceze pentru Dezvoltare, Maxime Lebovics.
„Știm cu toții impactul - pierderile masive de căldură în timpul iernilor, circuit electric învechit, ventilație insuficientă, studenți și profesori activează atât cu ierni reci cât și cu veri toride. Datorită proiectului INSPIREE, toate aceste aspecte se vor schimba. Acoperișurile și pereții vor fi izolate. Ferestrele și ușile din lemn vor fi înlocuite. Vom moderniza totul, de la acoperiș până la ventilație. Impactul va fi foarte complet. De exemplu, consumul de energie va scădea cu până la 75%. Și, cel mai important, sute de studenți și profesori vor avea în sfârșit un mediu destul de confortabil și modern”, a spus Maxime Lebovics.
Secretara de stat în Ministerul Energiei, Carolina Novac, a declarat că proiectul INSPIREE, este al treilea proiect major de renovare energetică implementat la nivel național, după cel destinat spitalelor și cel pentru școli.
„Avem primul proiect care este în derulare, anume renovarea celor mai mari spitale din țară. Un al doilea care vizează la fel- Școli și în general instituții educaționale din toată țara. Și al treilea care ne aflăm aici la Universitatea Pedagogică Ion Creangă și ne bucurăm enorm de mult să vedem că urmează să fie renovate aceste două blocuri. Vreau să mulțumesc partenerilor germani, care au fost extrem de generoși și ne-au alocat un grant de 38,7 milioane euro. În egală măsură, mulțumim și partenerului francez. Aveam și ținta asta de 3% la nivel anual de renovarea clădirilor publice, și deci aveam foarte mult de muncă în acest sens. Eficiența energetică, în primul rând, este despre reducerea consumului, despre reducerea facturilor”, a spus Carolina Novac.
În total, șaisprezece clădiri din sectorul educațional din Republica Moldova, inclusiv cămine universitare și instituții de învățământ profesional-tehnic, vor fi renovate în cadrul acestui amplu proiect național de eficiență energetică. Printre obiectivele vizate se numără trei cămine ale Universității de Stat din Moldova (USM), trei ale Universității Tehnice (UTM) și două blocuri de studii ale Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă” (UPSC). Alte opt clădiri aparțin învățământului profesional-tehnic.

