Două avioane cu muniții de artilerie destinate Ucrainei au decolat din Spania

  • 31 August 2022 18:46
Două avioane cu muniții de artilerie destinate Ucrainei au decolat din Spania

Două avioane încărcate cu muniții de artilerie de mare calibru, ce fac parte din ajutorul militar promis Ucrainei de către Spania, au decolat miercuri de la baza spaniolă Rota, livrarea urmând să fie efectuată cu sprijinul unei țări aliate neprecizate, relatează agenția EFE, citând un anunț al Ministerului spaniol al Apărării.

Aceste două avioane sunt primele din cele cinci sau șase transporturi prin care Spania va trimite Ucrainei 75 de paleți de muniții, ajutor cerut de Kiev ''cu cea mai înaltă prioritate'', armata ucraineană având nevoie de mari cantități de muniții în războiul împotriva Rusiei, transmite Agerpres.

În plus, răspunzând cererii Kievului de a-i furniza urgent materiale și uniforme militare adaptate condițiilor de iarnă, din Spania au plecat deja primele șase camioane cu astfel de transporturi. Alte patru camioane, dintr-un total de 25, vor pleca luni, livrările fiind eșalonate în așa fel încât autoritățile ucrainene să nu-și satureze capacitățile de stocare și distribuție.

De asemenea, tot în urma solicitării venite din partea Kievului la reuniunea de la Praga a miniștrilor europeni ai apărării, Spania va trimite Ucrainei până pe 6 septembrie un ajutor constând în materiale sanitare.

Spania va participa și la acțiunile de instruire a soldaților ucraineni în folosirea armamentului occidental furnizat armatei ucrainene pentru a lupta contra agresiunii ruse, a declarat un purtător de cuvânt al guvernului de la Madrid.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
19,24
Câțiva nori
Umiditate:52 %
Vint:3,6 m/s
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău