Dosarul „Metalferos” | Demersurile de arestare a celor 16 învinuiți, respinse de magistrați

  • 05 August 2020 18:44
Dosarul „Metalferos” | Demersurile de arestare a celor 16 învinuiți, respinse de magistrați

Toate cele 16 demersuri la arestare, înaintate de procurori în privința figuranților din dosarul privind fraudarea SA ”Metalferos”, au fost astăzi, 25 august, respinse de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.

Magistrații au decis ca 9 învinuiți, printre care și cei 4 polițiști INI, să fie liberați provizoriu sub control judiciar, iar ceilalți 7 figuranți – să fie cercetați în arest la domiciliu pentru o lună.

Necesitatea cercetării învinuiților în arest preventiv este dictată de gravitatea infracțiunilor incriminate, rezonanța socială a cazului, circumstanțele care ar putea determina persoanele să împiedice urmărirea penală și posibilitatea eschivării lor de răspundere penală, precum și faptul că anterior, o parte din ei, deși au fost arestați, și-au continuat activitatea criminală.

Din aceste considerente, procurorii vor contesta încheierile judecătorești și vor insista pe plasarea învinuiților în arest preventiv. De asemenea, procurorii vor înainta Ministerului Afacerilor Interne demers cu privire la suspendarea din funcție a polițiștilor vizați în anchetă.

Ieri, Procuratura Generală le-a înaintat tuturor figuranților învinuirea pentru escrocherie și spălare de bani, ambele infracțiuni săvârșite în proporții deosebit de mari, în interesul unei organizații criminale.

Amintim că, luni, Procuratura Generală, de comun cu Serviciul de Informații și Securitate, cu suportul Serviciului Protecție Internă și Anticorupție al MAI, au desfășurat, o serie de acțiuni de urmărire penală la sediul Inspectoratului Național de Investigații al MAI, precum și la sediile firmelor-căpușe, și intermediare din jurul SA ”Metalferos”, prin care erau achiziționate metalele, iar banii - lichefiați.

Reiterăm că, investigațiile procurorilor nu afectează activitatea cotidiană a companiilor respective. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
23,29
Ploaie ușoară
Umiditate:59 %
Vint:3,52 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Analiști: Vasile Tofan vine cu o viziune economică liberală, însă va trebui să o adapteze la realitățile Republicii Moldova

Arhivă Radio Chișinău