DOSAR TRANSNISTREAN | Constantin Corneanu, președintele AESGS „Gheorghe I. Brătianu”: Transnistria e un cartof fierbinte. Rămâne întrebarea dacă vor dori noii lideri politici ai UE să preia acest cartof fierbinte (Audio)

  • 07 Iunie 17:42
0%
00:00:00
00:00:00

Transnistria rămâne un cap de pod al intereselor lumii ruse și va fi o provocare pentru Chișinău și Uniunea Europeană, atenționează analistul Constantin Corneanu, doctor în istorie, președintele Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” din România. Astăzi lucrurile s-au radicalizat și o remiză sau terminarea acestui război, într-un fel sau altul, ar putea să aducă o clarificare a situației și pentru regiunea transnistreană, a spus expertul într-un interviu pentru Radio Chișinău.

„Ordinea internațională de până în dimineața de februarie 2022 mai există sau nu mai există? Aceasta este mare întrebare. Din această perspectivă, securitatea R. Moldova și a României, chiar dacă este membră NATO, este destul de complicată, pentru că suntem la marginea celor două lumi – lumea euroatlantică și lumea rusă. Geografia nu ne-a fost favorabilă niciodată și nu ne este favorabilă nici astăzi. România este membră UE și NATO, însă este în linia întâi. Fiind în linia întâi înseamnă pregătire, înțelegere, clarviziune și capacitatea de a face față provocărilor”.

În parcursul său european, R. Moldova trebuie să răspundă la mai multe întrebări legate de regiunea transnistreană - va veni și ea în UE, va fi lăsată să vină sau nu, va fi decuplată de R. Moldova sau nu, se poate urma modelul Ciprului, va fi UE de acord cu modelul Ciprului, etc.

Liderii politici trebuie să se gândească foarte serios la această situație, pentru că nu este o glumă. Există lucruri care nu s-au discutat cum trebuie și nu s-au stabilit după destrămarea Uniunii Sovietice, a explicat istoricul Constantin Corneanu: 

Conflictul transnistrean este o bombă amorsată din când în când de către interesele lumii ruse și probabil că cei de acolo sunt într-un amestec în care și-ar dori bunăstare, relații bune cu UE, călătorii, am înțeles că ei fac foarte mult comerț cu UE, au și pașapoarte ale R. Moldova și pașapoarte europene, poate chiar și românești. Ca atare, nimeni cred că nu vrea să se mai întoarcă la absurdul anilor 1991-1992. Transnistria rămâne un cap de pod al intereselor lumii ruse, un cap de pod creat în anii 1990 de naționaliștii ruși de la Moscova, care nu au acceptat ideea că lumea rusă se află într-o profundă transformare și asta presupune pierderi. Ca atare, au creat o problemă. Problema a rămas. De atunci, lucrurile sunt foarte complicate, iar astăzi UE are, într-o perspectivă strategică, o mare problemă. Un cartof fierbinte. Rămâne marea întrebare dacă vor dori noii lideri politici ai UE, care vor veni la putere după alegerile europarlamentare din acest an, să preia acest cartof fierbinte, sau va trebui să fie o provocare și se va impune o decizie politică la Chișinău”.

Transnistria este o problemă de insecuritate pentru UE și NATO, într-o perspectivă de extindere a Uniunii Europene în primul rând, atenționează președintele Asociației Europene de Studii Geopolitice și Strategice „Gheorghe I. Brătianu” din România.  Kremlinul percepe această regiune ca un spațiu de siguranță între lumea rusă și lumea occidentală, a explicat Constantin Corneanu:

Problema nu poate rămâne nerezolvată. Acest spațiu unde se va duce? Se va duce către Rusia, către Ucraina, sau va rămâne în componența R. Moldova, și aici e interesant cum văd politicienii de la Chișinău problema. Sigur că sunt eforturi în acest sens, există un minister al reintegrării, însă, cred că și la Tiraspol există multă încăpățânare și multă neînțelegere a ecuației politice în acest moment. Dacă Rusia ar fi vrut să preia sub control din punct de vedere administrativ acest spațiu geografic, ar fi recunoscut independența și ar fi declarat că Transnistria este parte componentă a Federației Ruse, așa cum a făcut în 2022 cu Donețk și Lugansk, și atunci lucrurile ar fi intrat într-o altă ecuație politică și diplomatică. Rusia nu a făcut acest lucru. E un fel de șah mat, există o viziune veche la Kremlin de foarte multă vreme că trebuie să existe un spațiu de siguranță pe care se vor da viitoarele bătălii împotriva lumii ruse și nu pe teritoriul rusesc. Asta a complicat lucrurile întotdeauna în ce privește înțelegerea între lumea rusă și lumea occidentală”.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,07
Burniță de intensitate joasă
Umiditate:99 %
Vint:5,14 m/s
Sat
7
Sun
8
Mon
7
Tue
5
Wed
3
Arhivă Radio Chișinău