Dorin Recean: „Uniunea Europeană este o necesitate pentru Republica Moldova și Ucraina”

  • 15 Aprilie 18:08
Dorin Recean: „Uniunea Europeană este o necesitate pentru Republica Moldova și Ucraina”

Uniunea Europeană este o necesitate pentru Republica Moldova și Ucraina. Este acel vector de dezvoltare care asigură pace, securitate și prosperitate. Declarația aparține premierului Dorin Recean și a fost făcută în cadrul unui interviu acordat jurnalistului ucrainean, Dmytro Gordon, transmite IPN.

Șeful executivului a declarat că Republica Moldova se îndreaptă disciplinat spre obiectivul de integrare europeană, care ar putea avea loc în anul 2027 sau în 2030. Or, chiar și în UE se conturează tot mai mult ideea că o comunitate europeană mai extinsă este mai sigură, mai pașnică și mai dezvoltată.

Vreau să știu că am făcut parte din generația care a dus Moldova în UE”, a spus Dorin Recean.

Premierul a reafirmat sprijinul ferm al Republicii Moldova pentru Ucraina și angajamentul ireversibil pentru integrarea în Uniunea Europeană: „Avem pace datorită curajului și sacrificiului ucrainenilor”.

Șeful cabinetului de miniștri a trecut în revistă sprijinul UE acordat Republicii Moldova, inclusiv pentru proiecte de dezvoltare. Premierul a spus că și reintegrarea țării poate avea loc prin dezvoltare. În opinia lui Dorin Recean, tot mai mulți cetățeni din stânga Nistrului vin pe malul drept pentru muncă, pentru servicii, or ei au înțeles că nu este suficient să achiți puțin pentru resurse energetice, iar democrația aduce mai multe beneficii decât dependența de Rusia.

În altă ordine de idei, Dorin Recean a menționat că Republica Moldova poate de sine stătător să soluționeze conflictul transnistrean. Există un proces de reglementare, care este pașnic. Și, deși formatul 5+2 nu este funcțional, se lucrează în formatul 1+1. Respectiv, nu este ajutor din exterior pentru soluționarea acestui diferend, a concretizat prim-ministrul.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Perspective
Meteo Chișinău
6,24
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:2,06 m/s
Mon
10
Tue
10
Wed
11
Thu
13
Fri
13
Arhivă Radio Chișinău