Dorin Junghietu: R. Moldova a înregistrat progrese în consolidarea securitaății energetice, dar rămâne vulnerabilă din cauza lipsei producției interne de gaze și a capacităților de stocare
-
30 Aprilie 10:05
Sursa foto: Facebook/Ministerul Mediului
Republica Moldova a înregistrat progrese semnificative în consolidarea securității energetice față de anii 2021–2022, însă rămâne vulnerabilă din cauza lipsei producției interne de gaze și a capacităților proprii de stocare, a spus ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în cadrul mesei rotunde „Avansarea coridoarelor energetice în regiunea celor Trei Mări”, în cadrul Summitului și Forumului de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări de la Dubrovnik. Oficialul a subliniat că strategia energetică a țării se bazează pe diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare, inclusiv prin importuri din România și viitorul proiect Neptun Deep, dar și prin acces la gaze non-rusești via Grecia și Coridorul Vertical.
„R. Moldova nu mizează pe o singură sursă sau pe o singură rută. Construim, pas cu pas, un portofoliu echilibrat și credibil de aprovizionare, care să ofere stabilitate și predictibilitate. Pentru noi, esențial este ca această diversificare să fie realizată la un preț sustenabil, iar securitatea aprovizionării pentru cetățeni să rămână prioritatea absolută”, a declarat Dorin Junghietu.

