Donald Tusk, noul președinte al Consiliului European

  • 01 Decembrie 2014 18:56
Donald Tusk, noul președinte al Consiliului European

Donald Tusk este noul președinte al Consiliului European.

Este pentru prima dată când un lider din Europa de Est ocupă această funcție la vârful instituțiilor europene. 

Prioritățile sale sunt revigorarea Europei și rezolvarea relațiilor tensionate cu Rusia. 
 
În această lună, fostul premier polonez va trebui să conducă prima reunine la nivel înalt a șefilor de stat și de guvern europeni.  
 
Donald Tusk a sosit la sediul Consiliului European din Bruxelles, unde a fost primit de Herman Van Rompuy, cel care a ocupat funcția de președinte al Consiliului European timp de cinci ani. 
 
De astăzi, polonezul Donald Tusk va fi cel care va conduce statele membre și va reprezenta UE la cel mai înalt nivel. 
 
Într-o biografie făcută public, Donld Tusk a povestit între altele formarea sa ca lider politic, perioada Sindicatului Solidaritatea, când Tusk era activist anticomunist și a fost arestat în urma legii marțiale. 
 
Fost jurnalist și scriitor pasionat de istoria antică, Donald Tusk se descrie pe sine cu modestie și amintește că a fost singurul premier polonez timp de două mandate. 
 
Polonia este unul dintre pilonii Europei, susține Tusk. 
 
El se declară optimist privind viitorul UE.  
 
"Europa are nevoie astăzi de energie, încredere, optimism, siguranță și pot să ofer aceste lucruri. Nu sunt naiv, pentru că am fost 7 ani premierul Poloniei. Trebuie să facem față unor provocări mari în interior, pentru că mulți europeni se îndoiesc de valorile noastre fundamentale sau pentru că avem probleme în vecinătatea noastră în relația cu Rusia", a mai spus Donald Tusk.
 
El a enumerat printre prioritățile mandatului său și încheierea acordului de parteneriat comercial transatlantic cu Statele Unite.
Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:94 %
Vint:2,06 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău