Donald Trump va fi pus sub acuzare de Camera Reprezentanților

  • 05 Decembrie 2019 19:36
Donald Trump va fi pus sub acuzare de Camera Reprezentanților

Camera Reprezentanților a Congresului Statelor Unite îl va pune sub acuzare pe președintele Donald Trump după ancheta desfășurată, este concluzia președintei camerei inferioare a legislativului american, Nancy Pelosi, conform BBC.

„Astăzi, le cer liderilor din Cameră să activeze articolele impeachment-ului (n.red - punerea sub acuzare)”, a declarat șefa Camerei Reprezentanților.

Declarația vine la o zi după ce Comisia Juridică a Camerei a hotărât să ia în considerare pregătirea capetelor de acuzare împotriva lui Donald Trump.

„Faptele nu pot fi contestate. Președintele a abuzat de puterea sa pentru propriul beneficiu politic și cu costuri pentru securitatea noastră națională prin condiționarea ajutorului militar către o altă țară și prin forțarea unei investigații externe asupra unuia dintre rivalii săi politici”, a declarat Nancy Pelosi.

Donald Trump a reacționat pe Twitter la anunțul lui Pelosi - le-a cerut democraților să termine procedura cât mai repede pentru ca „procesul din Senat să fie drept și pentru ca țara noastră să se întoarcă la treabă”. „Schiff, familia Biden și Pelosi vor depune mărturie și vor dezvălui, pentru prima dată, cât de corupt este sistemul cu adevărat. Am fost ales să «curăț mlaștina» (n. red. - unul dintre sloganurile de campanie din 2016 al lui Trump prin care își dorea să fie perceput ca un politician anti-sistem) și asta fac!”, a mai scris Trump pe Twitter.

Donald J. Trump
 
@realDonaldTrump
 
 

The Do Nothing Democrats had a historically bad day yesterday in the House. They have no Impeachment case and are demeaning our Country. But nothing matters to them, they have gone crazy. Therefore I say, if you are going to impeach me, do it now, fast, so we can have a fair....

 

După punerea sub acuzare, Donald Trump urmează să fie judecat în Senat conform capetelor de acuzare care vor fi hotărâte în Camera Reprezentanților. În Senat, însă, republicanii încă se bucură de o majoritate de 53 la 47. În Senat, președintele va fi judecat, iar senatorii vor vota dacă îl găsesc vinovat pentru fiecare cap de acuzare în parte. E nevoie ca două treimi dintre senatori să voteze în favoarea condamnării președintelui pentru ca acesta să poate fi demis oficial din funcție. 

În cazul în care va fi demis, Trump ar putea totuși să candideze din nou în 2020, dacă nu îi este interzis acest lucru explicit de către senat. Dacă va fi condamnat și demis, actualul vicepreședinte Mike Pence va deveni președintele Statelor Unite pentru restul rămas de mandat care expiră în ianuarie 2021.

sursa: digi24

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică * Știri * Muzică
Meteo Chișinău
5,52
Cer fragmentat
Umiditate:91 %
Vint:2,57 m/s
Wed
5
Thu
4
Fri
5
Sat
8
Sun
8
Arhivă Radio Chișinău