Donald Trump: Starea studentului american eliberat de Phenian este "cu adevărat îngrozitoare"
-
17 Iunie 2017 11:59
Președintele american, Donald Trump, a apreciat vineri ca fiind "cu adevărat îngrozitoare" starea de sănătate a studentului american repatriat în Statele Unite în stare de comă după peste un an de detenție în Coreea de Nord, transmite AFP.
"Sunt bucuros că secretarul de stat Rex Tillerson și cu mine, alături de echipă foarte talentată, am reușit să îl redăm pe Otto Warmbier părinților săi. Ce i s-a întâmplat este cu adevărat îngrozitor", a declarat Donald Trump într-o conferință de presă la Miami, în Florida.
"Cei care îl iubesc atât pot însă avea grijă de el acum și să fie împreună cu el", a adăugat președintele, îndemnându-i pe americani să se roage pentru fostul deținut.
Otto Warmbier, 22 de ani, a fost arestat în ianuarie 2016, în timp ce se afla în Coreea de Nord în cadrul unei vizite organizate, pentru că a încercat să fure un afiș de propagandă. El a fost condamnat la 15 ani de muncă forțată de Curtea Supremă nord-coreeană.
La scurt timp după arestarea și procesul său, în martie 2016, studentul a căzut într-o stare de comă ale cărei cauze rămân necunoscute, au afirmat joi medicii care îi acordă îngrijiri la Cincinnati, în nordul Statelor Unite. Tipul de leziuni neurologice de care suferă rezultă de obicei în urma unui stop cardio-respirator, au precizat aceștia.
Pe de altă parte, echipa medicală a demontat explicația furnizată de regimul nord-coreean, subliniind că nu a fost găsită nicio urmă de botulism în organismul tânărului.