Donald Trump lovește cu sancțiuni cele mai mari două companii petroliere din Rusia și anulează summitul cu Vladimir Putin

  • 23 Octombrie 2025 08:17
Donald Trump lovește cu sancțiuni cele mai mari două companii petroliere din Rusia și anulează summitul cu Vladimir Putin

Statele Unite au impus sancțiuni împotriva Rosneft, Lukoil și a zeci de subsidiare ale acestora, din cauza „lipsei unui angajament serios din partea Rusiei față de un proces de pace care să pună capăt războiului din Ucraina”, relatează Reuters și SkyNews.

Noile sancțiuni au fost anunțate la o zi după ce planurile pentru summitul între președintele american Donald Trump și omologul său rus Vladimir Putin au eșuat, transmite HotNews

Trump a declarat reporterilor de la Casa Albă că are o „relație foarte bună” cu omologul său rus, dar a simțit că trebuie să anuleze întâlnirea planificată să aibă loc la Budapesta deoarece „nu mi s-a părut potrivită”.

Dând semne de frustrare, liderul de la Casa Albă a declarat reporterilor: „Nu mi se părea că vom ajunge unde trebuie să ajungem. Așa că am anulat-o. Dar o vom face în viitor. Am avut discuții constructive. Dar nu au dus nicăieri. Pur și simplu nu au dus nicăieri”, a spus Trump.

El a sugerat, de asemenea, că sancțiunile ar putea fi ridicate dacă președintele rus ar fi dispus să coopereze în cadrul negocierilor de pace.

„Sperăm că (sancțiunile) nu vor dura mult”, a declarat el în Biroul Oval. „Sperăm că războiul se va încheia.”

Putin „nu a fost sincer”

Departamentul Trezoreriei SUA a declarat că cele mai mari două companii petroliere din Rusia, Rosneft și Lukoil, sunt vizate de sancțiuni în încercarea de a afecta capacitatea Moscovei de a-și finanța mașina de război.

Aceste sancțiuni sunt impuse din cauză că Vladimir Putin nu a fost „nici sincer, nici onest la masa negocierilor”, a justificat, apoi, la Fox Business, secretarul Finațelor, potrivit AFP. El a subliniat că liderul american este dezamăgit de starea actuală a negocierilor privind Războiul din Ucraina.

Măsura marchează o schimbare bruscă de direcție pentru Casa Albă, care a oscilat între a exercita presiuni asupra Moscovei și a adopta o abordare mai conciliantă, menită să asigure pacea în Ucraina. Abia săptămâna trecută, Trump părea dispus să amâne noi acțiuni împotriva Moscovei.

„Acum este momentul să se oprească uciderile și să se instaureze un armistițiu imediat”, a declarat secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent. Prețurile petrolului au continuat să crească după declarațiile făcute de șeful trezoreriei americane , înregistrând o creștere de peste 2 dolari pe baril.

„Având în vedere refuzul președintelui Putin de a pune capăt acestui război fără sens, Trezoreria sancționează cele mai mari două companii petroliere din Rusia care finanțează mașina de război a Kremlinului. Îi încurajăm pe aliații noștri să ni se alăture și să adere la aceste sancțiuni”, a subliniat șeful trezoreriei americane.

SUA nu vor să livreze rachete Tomahawk Kievului

Timp de luni de zile, Trump a rezistat presiunilor din partea legislatorilor americani de a impune sancțiuni energetice, în speranța că Putin va fi de acord să pună capăt luptelor. Dar, întrucât nu se întrevede un sfârșit, el a declarat că simte că a sosit momentul.

Trump a declarat că nu este încă pregătit să furnizeze Ucrainei rachete Tomahawk cu rază lungă de acțiune, așa cum a solicitat Kievul. În cadrul unei discuții cu reporterii, în timpul întâlnirii cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, de la Casa Albă, Trump a afirmat că ucrainenii ar avea nevoie de cel puțin șase luni pentru a învăța să le utilizeze.

Înaintea întâlnirii de săptămâna viitoare cu președintele chinez Xi Jinping în Coreea de Sud, Trump a declarat că ar dori ca liderul de la Beijing să-și folosească influența asupra lui Putin pentru a opri luptele. Xi și Putin au format o alianță strategică între țările lor.

Într-o nouă demonstrație de forță, Kremlinul a difuzat miercuri un videoclip în care generalul Valeri Gherasimov, șeful Statului Major General, îi raportează lui Putin despre exercițiile militare. Rusia a declarat că a lansat rachete, inclusiv arme balistice intercontinentale capabile să lovească Statele Unite.

Noi sancțiuni impuse Rusiei de UE

Ministerul Apărării al Rusiei a declarat că bombardierele sale strategice Tu-22M3 cu rază lungă de acțiune au survolat Marea Baltică, escortate în diferite puncte de avioane de vânătoare din state străine, probabil din NATO.

În momentele cheie ale războiului din Ucraina, Putin a reamintit puterea nucleară a Rusiei ca avertisment pentru Kiev și aliații săi occidentali. NATO a desfășurat, de asemenea, exerciții de descurajare nucleară în această lună.

Țările UE au aprobat, de asemenea, un al 19-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul său împotriva Ucrainei, care include interzicerea importurilor de gaze naturale lichefiate din Rusia, a declarat miercuri președinția daneză a UE.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Confluențe Românești cu Radio România Internațional
Meteo Chișinău
23,29
Ploaie ușoară
Umiditate:59 %
Vint:3,52 m/s
Tue
22
Wed
24
Thu
25
Fri
25
Sat
24

Ultimele știri

Reformele în justiție și combaterea corupției, printre rezultatele Planului de acțiuni al Consiliului Europei anunțate de Mihai Popșoi

Reformele în justiție și combaterea corupției, printre rezultatele Planului de acțiuni al Consiliului Europei anunțate de Mihai Popșoi

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

ÎPS Antonie a prezidat prima ședință de lucru a Permanenței Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Chișinăului. Prioritățile stabilite

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

Zestrea Neamului | Diana Ciobanu: ,,Peste 300 de piese textile restaurate. O viață dedicată patrimoniului” (Audio, Partea I)

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

VIDEO | Atacurile ucrainene cu drone devastează flota Rusiei din Marea Azov și închid un coridor „critic”. Numărul uriaș de nave lovite în doar 8 zile

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

Reacția Judecătoriei Chișinău după perchezițiile CNA la sediul Centru

UE și Marea Britanie au impus sancțiuni împotriva unor hackeri cu legături în Rusia. Nicușor Dan: România condamnă ferm activitățile cibernetice ostile desfășurate de grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate al Rusiei

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul  Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

OAMENI ȘI IDEI | Alergiile sezoniere. Medicul Alina Istrate explică cum putem reduce expunerea la polen și ce greșeli trebuie evitate (Audio)

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ambasadorul german a fost invitat la reprezentanța diplomatică română de la Chișinău. Cristian-Leon Țurcanu: „Declarații regretabile și lipsite de fundament”

Ora de Vârf | Ion Tăbârță: Dacă R. Moldova nu ar fi avut un rol strategic în asigurarea securității regionale, ar fi fost folosită de către Rusia și ar fi devenit un fel de Transnistrie mai mare (Audio)

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

MAE salută decizia Consiliului UE de a acorda sprijin financiar pentru apărarea antiaeriană a R. Moldova: „Va contribui la siguranța cetățenilor”

Arhivă Radio Chișinău