Donald Trump le-ar fi cerut republicanilor din Senat să renunțe la ancheta privind Rusia

  • 01 Decembrie 2017 15:15
Donald Trump le-ar fi cerut republicanilor din Senat să renunțe la ancheta privind Rusia

Președintele american Donald Trump le-ar fi cerut în repetate rânduri, pe parcursul verii, republicanilor de marcă din Senatul SUA să renunțe la ancheta Comisiei pentru serviciile de informații din această cameră a Congresului SUA pe tema presupusului amestec al Rusiei în alegerile prezidențiale din SUA, a informat joi cotidianul The New Yok Times, care cita mai mulți legiuitori și consilieri, transmite Agerpres.

Săptămâna aceasta, senatorul Richard Burr, președintele comisiei în cauză, a declarat într-un interviu că Trump i-a spus că abia așteaptă ca ancheta să se încheie, potrivit NYT. "A fost ceva de genul: 'sper că poți să-i pui capăt cât mai repede cu putință'", a declarat Burr pentru NYT, adăugând că i-a răspuns lui Trump că, "atunci când vom fi terminat cu toți cei cu care trebuie să vorbim, îi vom pune capăt".

Comisia este doar una dintre numeroasele organisme ale Congresului care, împreună cu procurorul special al Departamentului Justiției, Robert Mueller, anchetează acuzațiile potrivit cărora Rusia ar fi încercat să influențe rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA și potențiala complicitate a campaniei electorale a lui Trump cu oficiali ruși. Moscova a negat că s-ar fi amestecat în alegerile din SUA, iar Trump a spus la rândul său că nu a existat o complicitate.

Raj Shah, purtător de cuvânt al Casei Albe, a declarat joi că președintele Trump nu a acționat necorespunzător. "În niciun moment (Trump) nu a încercat să influențeze în mod nepotrivit membri ai comisiei" și crede că "nu există nicio dovadă de complicitate și că aceste anchete trebuie să ajungă la un final corect și corespunzător", a declarat Shah, citat de cotidianul american.

Potrivit NYT, cererile lui Trump reprezintă o intervenție cu totul și cu totul neobișnuită din partea unui președinte într-o anchetă legislativă care vizează familia și consilieri apropiați ai șefului statului.

Trump i-ar fi spus și senatorului Mitch McConnell, liderul republicanilor, și senatorului republican Roy Blunt, membru al comisiei pentru serviciile de informații din Senat, să pună capăt rapid anchetei, a mai relatat The New York Times, citând parlamentari și asistenți. Purtătorii de cuvânt ai lui McConnell, Burr și Blunt nu au răspuns solicitărilor de a comenta relatările NYT.

Ziarul american a citat-o pe senatoarea democrată Dianne Feinstein, fostă președinte a Comisiei pentru serviciile de informații, care a declarat într-un interviu, în această săptămână, că solicitările lui Trump sunt "nepotrivite" și reprezintă o încălcare a separării puterilor în stat. "Este o presiune care nu ar trebui niciodată exercitată de către o oficialitate atunci când ramura legislativă se află în cursul unei investigații", a spus Feinstein.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,76
Fum
Umiditate:80 %
Vint:0 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Arhivă Radio Chișinău