Donald Trump i-a cerut scuze lui Klaus Iohannis că a anulat o întâlnire
-
07 Septembrie 2018 19:56
Președintele SUA, Donald Trump, i-a transmis o scrisoare președintelui României, Klaus Iohannis, în care și-a cerut scuze că a anulat întâlnirea din 12 iulie, la summit-ul NATO de la Bruxelles, precizând că speră să se vadă cât mai curând, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX.
La summit-ul NATO care s-a desfășurat la Bruxelles între 11 și 12 iulie, liderul de la Casa Albă a anulat de urgență întrevederea cu președintele Klaus Iohannis. Potrivit unor surse oficiale, președintele american a anulat toate întâlnirile bilaterale. Cei doi doi șefi de stat ar fi urmat să discute despre cooperarea bilaterală în cadrul parteneriatului strategic româno-american.
„Președintele Donald Trump trebuia să iasă de la reuniune și participe la întâlnirile bilaterale. În cadrul reuniunii au fost discuții contradictorii și a trebuit să rămână în sală. Au fost scoase statele partenere și au ramas doar aliații”, au spus, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.
Sursele citate au transmis că președintele american și-a anulat întâlnirile stabilite pentru data de 12 iulie, în a doua zi a summit-ului NATO, Trump urmând să plece spre Londra.
Sursa: Mediafax