Donald Trump, acuzat de democrații americani că incită la crimă motivată de ură
-
05 August 2019 09:21
Democrații din Statele Unite l-au acuzat pe președintele Trump că incită la infracțiuni motivate de ură, prin retorica sa incendiară împotriva imigranților și a persoanelor de culoare, scrie RADOR.
Criticile acestora au loc după ce două atacuri petrecute în acest sfârșit de săptămână, în El Paso (Texas), și Dayton (Ohio), au dus la decesul a 29 de persoane. Președintele urmează să facă o declarație în cursul zilei de luni. Donald Trump a ajuns duminică seară la Casa Albă, unde drapelul era în coborât bernă după cele două atacuri recente.
Înainte de a pleca de pe terenul de golf din New Jersey, președintele a afirmat că "nu este loc pentru ură în Statele Unite" și a explicat atacurile prin boală mintală. Dar atacurile din El Paso sunt tratate ca infracțiune motivată de ură și postarea de pe blogul presupusului ucigaș mustea de retorică naționalistă albă.
Candidații Partidului Democrat care luptă pentru nominalizarea partidului lor pentru a îl înfrunta pe Donald Trump în alegerile prezidențiale l-au acuzat pe acesta că în cel mai bun caz a contribuit la această problemă și în cel mai rău că a îndreptățit "supremația albă" prin modul în care își alege cuvintele.
Sursa:RADOR