Donald Trump, acuzat că trișează până și pe terenul de golf. De data asta, împotriva unui băiat de 10 ani

  • 11 Mai 08:07
Donald Trump, acuzat că trișează până și pe terenul de golf. De data asta, împotriva unui băiat de 10 ani

Președintele Statelor Unite este acuzat din nou că nu dă dovadă de fair play în ceea ce privește modul în care joacă sportul său favorit, golf.

De altfel, Trump susține că a câștigat în jur de 20 de titluri de campionat, ceea ce experții cataloghează ca fiind o minciună, scrie The Independent.

Acuzațiile vin tot de la Richard Reilly, un scriitor din Statele Unite care a publicat și o carte în care descrie modul în care președintele american a trișat în jocul de golf de-a lungul timpului.

Cea mai recentă acuzație a lui Reilly se bazează pe faptul că președintele american l-a abordat pe Ted Virtue, câștigătorul unui campionat de golf și l-a provocat la meci de tipul „câștigătorul ia totul”. De reținut este faptul că Donald Trump nu a reușit să fie prezent la competiția reală. 

Virtue, care se afla atunci în compania fiului său de 10 ani, a încercat să privească situația cu amuzament, însă președintele a insistat, conform spuselor lui Reilly: „Trump era cât se poate de serios. De altfel a spus «Vom juca următoarele șase lovituri pentru titlu », iar Ted i-a răspuns «Joc cu fiul meu, dar mulțumesc oricum», însă Trump a continuat: «Poate juca și fiul tău», așa că au jucat”, a afirmat Rick Reilly.

În timpul meciului, Trump a aruncat mingea în apă, în timp ce oponenții săi au nimerit mai aproape, pe gazon. Atunci, președintele s-a grăbit să afirme că mingea aruncată de băiatul de 10 ani a fost a lui, de fapt. Cel care îi căra crosele lui Trump i-a susținut povestea.

Povestea a fost publicată în revista „Golf Magazine”, iar scriitorul Reilly a afirmat că a putut să verifice acuratețea informațiilor, căci a vorbit cu cel puțin încă doi membri ai clubului.

Rick Reilly a publicat cartea „Comandatul trișor” pe 2 aprilie 2019. În cartea care însumează 250 de pagini, Reilly povestește modul în care Trump trișează pe terenul de golf, acuzându-l pe președintele american că ar fi trișat chiar și în fața lui Tiger Woods.

Sursa: HotNews.ro

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chişinău
15 °C
câțiva nori
Umiditate:72 %
Vint:2,6 m/s
Wed
15 °C
Thu
11 °C
Fri
10 °C
Sat
10 °C
Sun
7 °C

Curs oficial BNM 12 Noiembrie 2019

MDL RATĂ TREND
EUR 19.2244 0.0186
USD 17.4348 0.0186
RON 4.0365 0.0023
UAH 0.7123 0.0011
RUB 0.2726 -0.0002
Arhivă Radio Chișinău