Doi procurori vor compărea pe banca acuzaților pentru corupere pasivă în proporții deosebit de mari
-
02 Aprilie 2021 11:50
Doi procurori din cadrul Procuraturii municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, vor compărea pe banca acuzaților. Ambii sunt acuzați de corupere pasivă, săvârșită în proporții deosebit de mari, transmite IPN.
Procuratura Generală precizează că cei doi, au fost reținuți în anul 2018 împreună cu un ofițer superior de urmărire penală de la Inspectoratul de Poliție Ciocana, și doi ofițeri ai INI.
Potrivit probatoriului, în 2017, inculpații ar fi primit de la gestionarii unei firme 70 de mii de euro și 6 mii de dolari, după ce, inițial, ar fi estorcat 200 de mii de euro. Pentru această sumă, procurorii și polițiștii urmau să-i elibereze din arest, să le înceteze dosarul de „evaziune fiscală”.
Dacă vor fi recunoscuți vinovați, învinuiții riscă de la 7 până la 15 ani închisoare, cu amendă de până la 500 de mii de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.