Doi ofițeri de investigație vor fi judecați pentru corupție. Ar fi cerut mită pentru a nu documenta comerțul neautorizat

  • 28 Februarie 09:12
Doi ofițeri de investigație vor fi judecați pentru corupție. Ar fi cerut mită pentru a nu documenta comerțul neautorizat

Doi foști ofițeri de investigație au ajuns pe banca acuzaților într-un dosar privind corupere pasivă. Cauza penală a fost pornită în august 2023, de către Centrul Național Anticorupție în baza autosesizării.

Potrivit probelor administrate, cei doi ofițeri de investigație, sub pretextul de a nu documenta comerțul neautorizat, realizat de către persoane de etnie romă, au pretins, acceptat și primit, prin intermediul unui cetațean, de la comercianții, mijloace bănești, ce nu li se cuvin, în sumă de 27.000 lei, a informat Procuratura Anticorupție.

De asemenea, unul dintre cei doi ofițeri, sub același pretext, a pretins, acceptat și primit prin intermediul aceluiași cetățean, de la alți cetățeni de etnie romă, mijloace bănești, ce nu i se cuvin, în sumă de 750 euro.

Învinuiții nu și-au recunoscut vinovăția, cauza penală fiind trimisă pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Sursa citată a menționat că, în privința unuia este aplicată măsura preventiva „arestul preventiv” care expiră la 08 martie 2024, iar în privința celui de-a doilea a fost aplicată măsura de constrângere obligarea de a se prezenta la organul de urmărire penală sau instanță.

Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea infracțiuni de corupere pasivă, aceștia riscă o pedeapsă sub formă închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 300.000 la 400.000 lei cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 7 la 10 ani.

Precizăm că unul dintre bărbații învinuiți a activat în cadrul Direcției investigații „Centru” a Inspectoratului Național de Investigație al Inspectoratului General al Poliției și altul a fost angajat al Inspectoratului de Poliție Centru al Direcției de poliție a mun. Chișinău.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
18,24
Cer senin
Umiditate:45 %
Vint:5,14 m/s
Mon
15
Tue
15
Wed
14
Thu
16
Fri
16
Arhivă Radio Chișinău