Doi europarlamentari, scrisoare către șefa Comisiei Europene pentru susținerea sectorului agricol din R. Moldova
-
29 Septembrie 2023 10:17
Europarlamentarii Dan Motreanu și Daniel Buda au adresat președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o scrisoare prin care solicită sprijin pentru parcursul pro-european al Republicii Moldova și susținerea sectorului agricol din această țară, transmite caleaeuropeana.ro.
„La fel ca în cazul celorlalți vecini ai Ucrainei, importurile de cereale ieftine duc la scăderea prețurilor și creează probleme serioase fermierilor autohtoni. Cantitatea de grâu importată pe teritoriul Republicii Moldova după declanșarea războiului a crescut de peste 50 de ori iar prețul curent la grâu pe piața moldovenească este de aproape trei ori mai mic față de costurile de producție. Astfel, fermierii nu numai că nu au rentabilitate, ci sunt în pragul falimentului”, a transmis Dan Motreanu, pe pagina sa de Facebook.
În plus, arată cei doi eurodeputați, Republica Moldova a pierdut piețe de desfacere din cauza cerealelor mai ieftine provenite din Ucraina și Rusia.
„Situația economică a Republicii Moldova s-a deteriorat, chiar și în condițiile sprijinului primit de la UE și de la unele state membre, inclusiv România. Locuitorii Republicii Moldova, care erau în mare parte dependenți de gazul rusesc, și-au văzut facturile crescând cu 700% și prețul energiei electrice cu 400%”, au transmis Motreanu și Buda.
Cei doi europarlamentari români atrag atenția că această situație oferă vizibilitate partidelor anti-europene.
„Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană. UE trebuie să susțină și mai mult Republica Moldova, în caz contrar parcursul european poate fi pus sub semnul întrebării la următoarele alegeri. Îndemnăm Comisia Europeană să susțină prin toate mijloacele pe care le are la dispoziție parcursul proeuropean al Republicii Moldova, să invite acest stat candidat la consultări și dialog pe toate subiectele care au un impact asupra sa. Solicităm Comisiei Europene să identifice modalități pentru a susține direct sectorul agricol din Republica Moldova, care angajează peste 20% din forța de muncă națională”, conchid Dan Motreanu și Daniel Buda.