Doi cetățeni ai Republicii Moldova, reținuți de polițiștii români de frontieră, după ce au trecut ilegal Prutul

  • 08 Noiembrie 2016 14:40
Doi cetățeni ai Republicii Moldova, reținuți de polițiștii români de frontieră, după ce au trecut ilegal Prutul

Doi cetățeni ai Republicii Moldova au fost reținuți în această nopate de polițiștii de frontieră din România, după ce au trecut fraudulos Prutul, informează Inspectoratul teritorial al Poliției de Frontieră Iași.

„În data de 08 noiembriea.c., în jurul orei 02.00, în cadrul unei acțiuni specifice, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Răducăneni au observat, pe direcția localității de frontieră Gorban, două persoane, a căror prezență în zonă li s-a părut suspectă la acea oră”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră din România.

Potrivit sursei citate, cei doi bărbați, identificați ca fiiind cetățenii Republicii Moldova, Ion P. și Ștefan B., ambii în vârstă de 24 de ani, au fost mai întâi somați verbal, iar pentru că nu s-a supus, avertizați cu patru focuri de armă în aer.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în baza Acordului de Readmisie, tinerii vor fi predați autorităților de frontieră ale Republicii Moldova, pentru continuarea cercetărilor, precizează comunicatul.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
8,24
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:0 m/s
Fri
18
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău