Doi activiști din grupul punk Pussy Riot, arestați la un concert al trupei Scorpions
-
06 Noiembrie 2019 10:17
Doi activiști ruși din grupul punk contestatar Pussy Riot au fost arestați marți seară la Moscova de Poliția locală la un concert susținut de trupa germană Scorpions, a anunțat pe Twitter una dintre persoanele reținute, Piotr Verzilov, relatează AFP.
El a precizat că a fost reținut de agenții unei Brigăzi anti-extremiste în jurul orei locale 20:00 (17:00 GMT) în momentul în care sosise la respectivul concert însoțit de una dintre colegele sale din grupul Pussy Riot, Veronika Nikulșina, la invitația solistului trupei Scorpions.
Piotr Verzilov a distribuit pe Twitter și o înregistrare video ce arată doi agenți de poliție care refuză să se legitimeze, așa cum ar fi trebuit să procedeze, conform unei prevederi din legislația rusă.
Poliția din Moscova nu a făcut niciun comentariu despre acest incident, potrivit agenției de presă Interfax.
Veronika Nikulșina și Piotr Verzilov au făcut parte dintre protestatarii arestați și condamnați la scurte pedepse cu închisoarea după ce au pătruns pe un teren de fotbal în timpul Cupei Mondiale din Rusia, în iulie 2018, cu intenția de a denunța abuzurile comise de Poliția rusă.
Grupul rock Scorpions, al cărui cântec 'Wind of Change' a devenit un veritabil simbol al căderii Zidului Berlinului în 1989, a susținut un concert marți seară la Moscova, la 30 de ani după ce a urcat pe scenă în capitala rusă în cadrul unui show legendar ce a avut loc în epoca sovietică, transmite AGERPRES.