Dodon își adună activiștii la Palatul Republicii, în ziua învestirii sale, iar unioniștii pregătesc un protest

  • 20 Decembrie 2016 14:45
Dodon își adună activiștii la Palatul Republicii, în ziua învestirii sale, iar unioniștii pregătesc un protest

Președintele ales, Igor Dodon, intenționează să le adreseze un mesaj susținătorilor, în ziua învestirii sale în funcția de șef al statului.

Activiștii PSRM se vor aduna vineri, pe 23 decembrie, la Palatul Republicii, pentru a-l saluta peIgor Dodon, care le va adresa mesajul la ieșirea din clădire, înainte de a depune flori la monumentul lui Ștefan cel Mare.

Potrivit INFOTAG, care face referință la surse din PSRM, Igor Dodon a renunțat, din motive de securitate și de protocol, la ideea de a organiza ceremonia de învestire în aer liber, în scuarul Catedralei.

Pe de altă parte, organizația unionistă „Tinerii Moldovei”, a creat pe rețelele de socializare un eveniment „Dodon nu e președintele meu” și intenționează să desfășoare o acțiune de protest la Palatul Republicii, în timpul învestiturii. Câteva sute de persoane s-au arătat interesate să participe, relatează agenția.

Data și locul ceremoniei de învestire au fost stabilite de Biroul Permanent al Parlamentului, imediat ce Curtea Constituțională a confirmat rezultatele alegerilor. Atunci Igor Dodon a declarat că președintele are dreptul să aleagă locul învestiturii sale și a propus ca evenimentul să fie desfășurat în centrul Chișinăului. Luni, pe 19 decembrie, s-a aflat că el a renunțat la această intenție, pe care anterior au respins-o reprezentanții Parlamentului și cei ai Curții Constituționale.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Dor de izvor cu Maria Mocanu
Meteo Chișinău
0,52
Cer fragmentat
Umiditate:40 %
Vint:5,14 m/s
Sat
-3
Sun
-3
Mon
-0
Tue
0
Wed
1

Ultimele știri

Cum depui corect o reclamație către un vânzător sau prestator atunci când ți-au fost încălcate drepturile de consumator

Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, întâlnire cu noul ministru al energiei, Dorin Junghietu. Întărirea securității energetice a Republicii Moldova, pe agenda discuțiilor

Până la 30 aprilie, cetățenii pot direcționa 2% din impozitul pe venit către organizații nonguvernamentale

Deputatul Oazu Nantoi: Cea mai gravă problemă a lumii democratice actuale este că noua administrație de la Washington a pierdut capacitatea de a desluși răul de bine

Oficial al Ministerului Agriculturii: Lipsa de umiditate și eventualele înghețuri târzii de primăvară pot prezenta riscuri pentru culturile de toamnă

Deputatul Lilian Carp îl acuză pe Alexandr Stoianoglo că ar fi cerut ilegal grațierea a 5 persoane implicate în trafic de droguri, când se afla la conducerea Procuraturii Generale

LIVE | Conferință de presă susținută de Președintele Parlamentului Igor Grosu și eurodeputatul Siegfried Mureșan

Procuratura Anticorupție susține că Marina Tauber a părăsit R. Moldova pe 7 ianuarie și nu a mai revenit. „Judecătorii au respins măsurile preventive cerute de procurori”

Cum să îți monetizezi prezența online? Participă la TrendX și învață de la cei mai buni din industrie, într-un eveniment la care Radio Chișinău este partener media

DIALOG EUROPEAN | Ambasadorul Republicii Moldova în Israel, Alex Roitman: „Oficialii israelieni recunosc importanța geostrategică și geopolitică a țării noastre în Europa” (VIDEO)

Arhivă Radio Chișinău