Documente desecretizate: SUA au avut dubii cu privire la moartea lui Che Guevara

  • 10 Octombrie 2020 15:42
Documente desecretizate: SUA au avut dubii cu privire la moartea lui Che Guevara

Cu prilejul marcării a 53 de ani de la moartea lui Ernesto "Che" Guevara, la 9 octombrie, documente americane desecretizate și făcute publice vineri indică faptul că autoritățile americane au urmărit cu mare interes activitatea liderului de gherilă argentinian, au avut inițial dubii cu privire la moartea lui și ulterior au fost convinse că decesul lui Che va afecta în mod negativ mișcarea revoluționară în America Latină, transmite EFE, citată de Agerpres.

Potrivit documentelor făcute publice vineri de Arhivele de Securitate Națională (NSA), președintele american de la acea vreme, Lyndon Johnson, primea cu regularitate informații despre locurile în care s-ar fi putut afla Ernesto 'Che' Guevara după ce, din 1965, a încetat să mai fie văzut în public în Cuba.

Unul dintre cele 29 de documente publicate de NSA, dintre care unele fuseseră deja desecretizate, dar care acum au fost publicate cu mai puține paragrafe cenzurate, și datat 22 aprilie 1967, menționează că dictatorul bolivian René Barrientos l-a informat pe generalul american William Tope despre situația gherilei în țara sa.

Potrivit documentului, Barrientos a explicat că indigeni din departamentul Chuquisaca ar fi informat despre existența unui "grup de bărbați bărboși și înarmați în zonă" și că gherila este o grupare "bine organizată, extrem de bine antrenată și bine echipată, dotată cu arme automate moderne, excelente kituri de prim-ajutor și alte accesorii moderne".

Barrientos a profitat de întrevederea cu generalul american pentru a cere SUA arme moderne, însă militarul american și-a exprimat rezervele, considerând că armamentul solicitat este ineficient în condițiile în care militarii bolivieni nu erau antrenați în contrainsurgență.

La 10 mai 1967, Agenția Centrală de Informații (CIA) a primit primul raport "din partea unor persoane care susțin că l-au văzut și au vorbit cu Che Guevara după dispariția acestuia, în martie 1965".

"Faimosul lider de gherilă cubanez, născut în Argentina, Ernesto Che Guevara era prezent împreună cu cea mai importantă grupare de gherilă în sud-estul Boliviei de la sfârșitul lui martie și până cel puțin la 20 aprilie 1967. A fost văzut în tabără de Jules Regis Debray și de Ciro Roberto Bustos în toată această perioadă", se menționa în document.

O zi mai târziu, adică pe 11 mai 1967, informația din "primul raport, conform căreia Che Guevara este în viață și operează în America de Sud" este transmisă președintelui Johnson la Casa Albă. Comunicarea făcută pentru Johnson semnalează că "informația provine de la interogatoriul luptătorilor de gherilă capturați în Bolivia" și că este nevoie "de mai multe dovezi înainte de a concluziona că Guevara este operativ, și nu mort, după cum comunitatea serviciilor de informații este tot mai tentată să creadă, odată cu trecerea timpului".

La 17 mai, un document al CIA detaliază interogatoriul la care a fost supus Debray, "tânărul marxist francez care i-a fost aproape lui (Fidel) Castro" și care a fost capturat de armata boliviană. La 9 octombrie, CIA informează despre lupta care avusese loc cu o zi în urmă în apropiere de Higueras între militari bolivieni și o grupare de gherilă și menționează că "trei luptători de gherilă au fost uciși și doi capturați. Unul dintre cei capturați ar putea fi Ernesto Che Guvera, care ar fi grav rănit și foarte bolnav, și ar putea muri".

Această informație a fost transmisă urgent, chiar în aceeași zi, de consilierul pentru securitate națională, Walt Rostow, președintelui Johnson: "Această informație provizorie cum că bolivienii l-au capturat pe Che Guevara te va interesa. Încă nu a fost confirmată".

La 11 octombrie, directorul CIA, Richard Helms, îi informează pe secretarul de stat și pe ministrul apărării, dar și pe Rostow, că Che a fost capturat, este rănit la picior, dar se află în stare bună, și că autoritățile militare boliviene au ordonat asasinarea luptătorului de gherilă. Guevara a fost executat "cu o rafală de pușcă automată M-2". Când Rostow primește memorandumul din partea CIA, el îi transmite chiar în aceeași zi informația lui Johnson, afirmând că este "99% sigur" de moartea lui Che în Bolivia și că i se pare "o prostie" faptul că bolivienii l-au ucis pe revoluționarul argentinian după un scurt interogatoriu.

O zi mai târziu, la 12 octombrie, directorul pentru informații secrete și de investigații al Departamentului de Stat elaborează un raport cu titlul "Moartea lui Guevara, semnificațiile pentru America Latină", în care anticipa că dispariția lui Che ar putea presupune "un regres grav pentru speranțele lui Fidel Castro de a promova o revoluție violentă" în America Latină.
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:98 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău