Partida națională, unionistă, cuprindea pe foștii revoluționari de la 1848, numiți în izvoarele vremii și ''radicali'', ''unioniști'' și ''progresiști''. Forțele unioniste au încercat să folosească într-un mod cât mai eficient acele stipulații ale Convenției de la Paris care deschideau perspectiva unirii depline a Principatelor.

Forțele conservatoare beneficiau de faptul că legea electorală cenzitară le avantaja considerabil, fiind încurajate, totodată, de acele puteri străine interesate în menținerea separării celor două Principate Române.

Potrivit prevederilor Convenției de la Paris din 1858 urma ca până la alegerea domnului, în fiecare dintre cele două Principate Române, de către o Adunare Electivă, caimacamul aflat în funcție să fie înlocuit prin trei caimacami.

În Moldova, noua căimăcămie era, prin doi dintre membrii săi, Anastase Panu și Vasile Sturdza, favorabilă partidei naționale, în timp ce al treilea membru, Ștefan Catargiu, era un conservator. Căimăcămia din Moldova a numit în guvern și în administrația țării persoane cu vederi progresiste, precum Vasile Alecsandri, care a ocupat postul de secretar de stat, ministru al afacerilor străine, Ioan A. Cantacuzino, ministru de finanțe, Panait Donici, ministru al lucrărilor publice. În fruntea armatei a fost numit, ca locțiitor de hatman, Alexandru Ioan Cuza. De asemenea, în Moldova presa s-a putut manifesta în mod liber, reapărând periodicele unioniste ''Steaua Dunării'' și ''Zimbrul'', scrie istoricul Constantin C. Giurescu în lucrarea sa ''Viața și opera lui Cuza Vodă'' (Editura Științifică, București, l966).

Alegerile din Moldova au avut loc în zilele de 14, 16, 17 și 18 decembrie 1858 și au adus în Adunarea Electivă o majoritate a partidei naționale, anume 33 de deputați din totalul de 55. Minoritatea conservatoare, reprezentând 22 de deputați, se împărțea între gruparea care îl susținea pe fostul domn Mihail Sturdza și cea care îl susținea pe fiul acestuia, Grigore Sturdza.

Numărul total al candidaților la domnie era de 38, între aceștia numărându-se și Vasile Alecsandri (care și-a retras ulterior candidatura) și Costache Negri. Conform prevederilor legii electorale, la zece zile după alegeri, adică la 28 decembrie 1858 a fost convocată Adunarea Electivă. (''Magazin istoric'' nr. 12 / decembrie 1975)

Faptul că majoritatea deputaților se pronunța pentru unire a ușurat în bună măsură desemnarea unui candidat la tron favorabil Unirii, deși s-au purtat discuții aprinse până s-a ajuns la un acord în privința persoanei viitorului domn. Partida națională, majoritară în cadrul Adunării, nu desemnase înainte de scrutinul electoral pe viitorul candidat. Desemnarea lui Cuza drept candidat unic al partidei naționale a fost precedată de discuții aprinse. (''Magazin istoric'' nr. 1/ ianuarie 1976).

''Incertitudinea a durat până în seara zilei de 3/15 ianuarie, când deputații s-au întrunit din nou spre a se pune de acord asupra unui singur candidat, condiție sine qua non a succesului. Întrunirea a avut loc acasă la Costache Rolla, fruntaș unionist, care stătea în localul cabinetului de istorie naturală, într-o încăpere de lângă Sala ''Elefant''. După discuții fără rezultat, se părea că adunarea avea să se termine printr-un eșec, când Lascăr Rosetti încuie ușa și declară că nu se vor despărți până nu vor cădea de acord asupra candidatului unic. Neculai Pisoțchi a propus atunci să fie ales colonelul Alexandru Ioan Cuza (...) Acesta a fost acceptat imediat de toți cei prezenți. Se încheie în acest sens un proces-verbal (...)'', se arată în lucrarea ''Viața și opera lui Cuza Vodă'', de Constantin C. Giurescu.

În procesul-verbal încheiat în cadrul întrunirii din Sala ''Elefant'', în 3/15 ianuarie 1859, se arăta: ''Astăzi, în 3 ianuarie anul 1859, partida națională independentă, întrunindu-se în ședință și pășind în scrutin pentru alegerea candidatului la domnie, pe care cu toții pe onor ne îndatorim a susține în Adunare prin vot pe față, a ales cu majoritate absolută la domnia Moldovei pe colonelul Alecu Cuza''. (Magazin istoric nr. 1/ ianuarie 1976)

În ziua alegerii, la 5/17 ianuarie 1859, majoritatea fiind asigurată pentru Cuza, partizanii lui Grigore Sturdza s-au pronunțat și ei tot pentru candidatul partidei naționale, la fel și cei care îl sprijiniseră până atunci pe fostul domn Mihai Sturdza. Astfel colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales la 5/17 ianuarie 1859 domn al Moldovei cu unanimitatea celor prezenți - 48 la număr.

Îndată după proclamarea rezultatului, care a avut loc în uralele și aplauzele deputaților și ale publicului din tribune, noul ales a pronunțat jurământul cerut de lege: ''Jur în numele preasfintei Treimi și în fața țării mele că voi păzi cu sfințenie drepturile și interesul Patriei, că voi fi credincios Constituției în textul și în spiritul ei, că în toată domnia mea voi priveghea la respectarea legilor pentru toți și în toate, uitând toată prigonirea și toată ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit și pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor decât binele și fericirea nației române. Așa Dumnezeu și compatrioții mei să-mi fie întru ajutor''. Apoi Mihail Kogălniceanu a rostit un impresionant discurs: ''Prin înălțarea ta pe tronul lui Ștefan cel Mare, s-a înălțat însăși naționalitatea română .... Alegându-te pe tine domn ... am voit să arătăm lumii ceea ce toată țara dorește: la legi noi om nou. (...) Fii dar omul epocii; fă ca legea să înlocuiască arbitrarul; fă ca legea să fie tare, iar tu, măria ta, ca domn, fii bun, fii blând; fii bun mai ales cu aceia pentru care mai toți domnii trecuți au fost nepăsători sau răi (...)''. (''Viața și opera lui Cuza Vodă'')

Alegerea lui Cuza a fost primită cu bucurie pretutindeni, nu doar în Moldova ci și în Țara Românească și în Transilvania. În Iași, în ziua alegerii a fost un entuziasm fără precedent. În piața palatului erau în jur de 10.000 de oameni. Numeroase telegrame au sosit la Iași din toate părțile țării, precum și de la București.

Comentariul ziarului ''Steaua Dunării'' din 8/20 ianuarie 1859 asocia alegerea lui Cuza cu necesitatea Unirii: ''Pretutindenea venirea la tron a înălțimii sale a fost salutată cu ''Vivat Unirea!''. Poporul nu se înșală niciodată (...) Astăzi fericirea românilor este Unirea Principatelor''. (''Magazin istoric'' nr. 2/februarie 1976).

Sursa: Agerpres