Transfăgărășanul este un drum asfaltat, care ajunge în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea la altitudinea de 2042 m, fiind al doilea ca altitudine din România, după Transalpina (DN67C) din Munții Parâng, care urcă până la 2145 m, în Pasul Urdele.

Până la construirea barajului și lacului de acumulare Vidraru, în 1965, de-a lungul căruia DN7C se desfășoară pe aproape 20 de km., a existat un drum de pământ și o linie de mocăniță ce lega comuna Căpățâneni de vechiul sat Cumpăna (astăzi acoperit de ape, în apropierea căruia s-a construit actuala Cabană Cumpăna).

Pe 10 decembrie 1969, a apărut o hotărâre a Consiliului de Miniștri prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru „obiectivul strategic Transfăgărășan”. Inițiativa a aprținut lui Nicolae Ceașescu și avut ca primă motivație securitatea națională în contextul invaziei Cehoslovaciei din 1968 de către trupele sovietice. Astfel Transfăgărășanul urma, conform notelor de fundamentare, să lege în mod strategic unitățile militare din Pitești și Sibiu. De asemenea, printre elementele avute în vedere în realizarea proiectului au fost și deschiderea bazinelor forestiere din masivul Făgăraș, folosirea mai rațională a pășunilor alpine și realizarea unui centru turistic montan în zona Lacului Bâlea.

Proiectul a fost executat de Institutul de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale și Aeriene (IPTANA) și construit de Întreprinderea Construcții Drumuri Poduri și Lucrări Speciale Transporturi București, iar sectorul Contur Lac – Tunelul Bâlea a fost atribuit Ministerului Economiei Forestiere, proiectul fiind executat de Institutul de Cercetare și Proiectare în Industria Lemnului (ICPIL) și construirea delegată Întreprinderii de Construcții Forestiere (ICF) Râmnicu Vâlcea.

Transfăgărășanul a fost construit între anii 1970 – 1974, iar lucrările sunt atribuite trupelor de geniu ale Armatei Române.

Astfel, pe 10 martie 1970, Regimentul 52 Alba-Iulia începe să lucreze dinspre nord, iar Regimentul 1 Râmnicu-Vâlcea dinspre sud, în zonele montane înalte.

Pentru porțiunile de drum unde urmau să fie construite tuneluri, lucrările au fost atribuite Trustului de Construcții Hidroenergetice, iar sectorul Lacului Vidraru a fost atribuit Ministerului Transporturilor.

Inițial, priectul Transfăgărășanului prevedea construirea unui tunel de circa 7 km, care ar fi evitat zona de gol alpin, pornind din zona cabanei Bâlea-Cascadă, trecând pe sub Căldarea Glaciară Bâlea și creasta Făgărașului, și ieșind în zona Piscul Negru. Acesată soluție tehnică ar fi permis menținerea deschisă a drumului pe tot parcursul anului, însă a fost abandonată datorită costurilor mari și dificultăților de realizare.

Proiectul aprobat prevedea ca drumul să aibă o singură bandă de circulație plus acostament și, totodată, continuarea drumului în sud, spre Curtea de Argeș, pe malului vestic al lacului Vidraru.

În anul 1971 apare o primă modificare majoră și anume realizarea drumului conform categoriei de drum național în zonă montană, adică cu două benzi de circulație și acostament.

Apoi, după ce s-a constatat impracticabilitatea folosirii traseului de pe malul vestic al Lacului Vidraru, mai scurt cu 10 km decât conturul estic, dar predispus la acumularea de zăpezi, se operează o nouă modificare majoră de proiect, și ocolirea prin dreapta a Lacului Vidraru.

Condițiile de lucru au fost dintre cele mai dure, lucrându-se pe toată perioada anului, însă iernile cu temperaturi scăzute, viscole și zăpezi mari, mai ales în zonele alpine, au creat efectiv un adevărat infern pentru muncitori.

De asemenea, pentru construcția drumului a fost necesar să fie dislocate mai multe milioane de tone de rocă folosindu-se 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea.

Șoseaua peste Munții Făgăraș s-a realizat cu eforturi materiale considerabile și cu prețul multor vieți de soldați și muncitori care au contribuit la construcția lui. Oficial se vorbește de 40 de oameni decedați pentru ca acest drum să străbată munții, dar oamenii care au lucrat acolo vorbesc de sute de vieți omenești pierdute. În fapt cosurile oficiale ale construcției ca și numărul exact al vieților sacrificate a rămas până astăzi un mister.

Inaugurarea oficială a Transfăgărășanului a avut loc în prezența lui Nicolae Ceaușescu, pe 20 septembrie 1974, însă lucrările au mai continuat încă câțiva ani, pentru asfaltarea sa și alte activități conexe, fiind finalizate în forma actuală abia în anul 1980.

Din punct de vedere tehnic, drumul DN7C – Transfăgărașan începe în comuna Bascov, de lîngă Pitești, în direcția Curtea de Argeș și se termină la intersecția cu DN1 între Sibiu și Brașov, în apropierea comunei Cârțișoara, având o lungime totală de 151 km.

Prima porțiune a Transfăgărășanului trece prin fața hidrocentralei de la Vidraru amplasată subteran în masivul Cetățuia, iar de aici, în apropierea Cetății Poenari, drumul urcă pe serpentine și viaducte, trecînd prin trei tunele mai scurte și ajunge la Barajul Vidraru.

După baraj, drumul continuă în partea dreaptă de-a lungul lacului Vidraru pînă la începutul acestuia și apoi începe să urce în serpentine, trecînd pe la Cascada Capra, până la tunelul de la Capra, care are o lungime de 887 m. Tunelul Bâlea, cel mai lung din România, cu o înălțime de 4,4 m, 6 m lățime și un trotuar cu o lățime de 1 m, iluminat, dar neaerisit, face legătura cu partea nordică a Transfăgărășanului.

După Tunelul Bâlea, Transfăgărășanul trece prin rezervația naturală Golul Alpin și Lacul Bâlea, pe la lacul glaciar Bâlea urmat de o coborîre abruptă în serpentine, prin apropierea cascadei Bâlea.

În anul 1974, la inaugurarea oficială a drumului, s-au construit și două monumente închinate militarilor care au contribuit, inclusiv cu viața lor, la construirea Transfăgărășanului, însă în urma vandalizărilor acestea s-au deteriorat masiv, iar în septembrie 2009, la aniversarea a 35 de ani de la inaugurarea șoselei și a 150 de ani de la înființarea armei geniu, acestea au fost restaurate integral de militarii Batalionului 136 Geniu „Apulum”.

La cota 1200, se înalță „Poarta Geniștilor”, un colț de stâncă străpuns de drum, purtând o placă pe care stă înscris: „Înfruntând greutăți deosebite, trupele de geniu ale Armatei României au deschis drumul Transfăgărășan, străpungând această zonă în martie 1971. În amintirea evenimentului, bravii geniști, care s-au dovedit mai tari decât stânca, au denumit acest loc POARTA GENIȘTILOR”.

La cota 1600 se găsește „Poarta Întâlnirii”, un monument pe a cărui placă stă înscris: „În această zonă s-au întâlnit în ziua de 16 august 1971 două subunități de geniu care lucrau la deschiderea drumului Transfăgărășan din sensuri opuse. În amintirea evenimentului, bravii geniști au denumit acest loc POARTA ÎNTÂLNIRII”.

Transfăgărășanul este închis, anual, între 1 noiembrie și 30 iunie pe sectorul cuprins între kilometrul 104 de la Piscu Negru și kilometrul 130 la Cabana Bâlea Cascadă. În această perioadă la Lacul Bâlea se poate ajunge cu telecabina, de la cabana „Bâlea Cascadă”.

Transfăgărășanul are în total peste 830 podețe și 27 viaducte.

În data de 20 septembrie 2009, preotul militar Gherasim Frățilă de la Făgăraș și preotul militar Călin Sămărghițan de la Sibiu au oficiat primul parastas în memoria celor decedați la construcția Transfăgărășanului, cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la inaugurarea proiectului.

Tot în anul 2009, echipa emisiunii Top Gear de la BBC, alcătuită din Jeremy Clarkson, Richard Hammond și James May s-a deplasat în Romănia pentru a testa 3 mașini de viteză pe Transfăgărășan (Ferrari, Lamborghini și Aston Martin). Lui Jeremy Clarkson, considerat „cel mai influent personaj din lumea jurnalismului auto”, i-a plăcut atât de mult traseul parcurs încât a afirmat că „Acesta este cel mai bun drum din lume ! România îți mulțumim că ai acest drum. Putem să rămînem aici pentru totdeauna ?”.

AUTOR: Răzvan Moceanu

FOTOGRAFII din arhiva personală a lui Răzvan Moceanu

Sursa: Rador