Începând din anul 1937, Germania a susținut prin Memorandumul Hossbach, dorința sa de stăpânire a Europei, ccea ce ar fi însemnat distrugerea și cucerirea Cehoslovaciei, Poloniei și în final a URSS, cu obiective colaterale în vestul europei: înfrângerea Franței și Angliei.

În același timp cele două țări vestice duceau o politică de negocieri cu URSS, pentru crearea unui Pact care să le protejeze de ofensiva nazistă.

Varșovia nu dorea să renunțe la alianța cu Vestul, care îi promitea suveranitatea post-război, iar orice înțelegere cu Germania ar fi însemnat distrugerea totală a statului polonez.

Germania devenise conștientă că nu putea lupta pe două fronturi și deschide și ea negocieri cu URSS, iar presiunea timpului o face să cedeze foarte mult la pretențiile esticilor.

Pe 14 august 1939, ministrul de externe german, Ribbentrop anunță Kremlinul că statul său dorește încheierea unui Pact de Neagresiune, ceea ce presupnunea că trei zile mai târziu negocierile anglo-franco-ruse aveau să se întrerupă. Ministrul de externe al URSS, Molotov, condiționează însă semnarea unui eventual Pact cu Reich-ul de negocierea unui protocol special.

Tratatul de neagresiune a fost semnat în cele din urmă, pe 23 august 1939, de ministrul de externe al URSS, Veaceslav Molotov, și cel al Germaniei, Joachim von Ribbentrop, cu doar o săptămână înainte de începerea celui de-al Doilea Război Mondial. Actul în sine, fără valoare politică ci doar cu una propagandistică, conținea însă un protocol-anexă secret care împărțea Europa Centrală și de Est în sfere de influență.

Deși semnaseră acest Tratat, ambele țări erau conștiente că aveau să ajungă în cele din urmă la un conflict, unul din punctele obținute de ambele părți fiind câștigarea de timp.

Germania putea astfel să își concentreze atenția spre frontul de vest, dar și pentru invadarea Poloniei, care a avut loc la doar o săptămână după semnarea Tratatului, iar Stalin să își refacă forțele armate, dar și să anexeze teritorii situate în calea frontului nazist, care să absoarbă din șocul unei potențiale ofensive militare germane asupra sa.

Comentatorii politici afirmă că semnarea Tratatului Ribbentrop – Molotov, un act fără precedent în istoria Europei, a însemnat un lung război mondial, cu pagube și pierderi omenești incomensurabile, iar absența lui ar fi însemnat, poate, evitarea acestui conflict sângeros.

Tocmai pentru a cinsti memoria celor care și-au pierdut viața ca urmare a conflictelor și regimurilor ce au urmat semnării acestui tratat, în anul 2009, Parlamentul European a declarat data de 23 august drept Ziua Europeană de comemorare a victimelor stalinismului și nazismului.

Consecințe pentru România

Ca urmare a semnării Tratatului Ribbentrop – Molotov, pe 26 iunie 1940, comisarul poporului pentru afaceri externe al URSS, Viaceslav Molotov, i-a prezentat ambasadorului României la Moscova, Gheorghe Davidescu, un ultimatum prin care i se cerea României „retrocedarea” Basarabiei până pe 28 iunie.

Pe 28 iunie 1940 Guvernul român condus de Gheorghe Tătărescu, după consultări cu reprezentanții Germaniei și Italiei, a acceptat să se supună condițiilor sovietice. Prin comunicatul Marelui Stat Major al Armatei Române, populația a fost anunțată în mod oficial despre acceptarea ultimatumului de către București și despre intenția guvernului de a evacuare a armatei și administrației de pe malul drept al Prutului. În conformitate cu prevederile ultimatumului, trei orașe cheie – Chișinău, Cernăuți și Cetatea Albă – trebuiau să fie predate sovieticilor până la ora 14:00. Până pe 2 iulie, noua graniță de-a lungul râului Prut a fost închisă definitiv.

Pe plan intern, cedările teritoriale din anul 1940 au produs o revoltă în rândul populației românești și a grăbit scăderea popularității regimului regelui Carol al II-lea și în final abdicarea și exilul, permițând formarea Guvernului generalului Ion Antonescu și al Gărzii de Fier.

În privința teritoriilor românești aflate în atenția URSS, în urma pactului semnat la 23 august, în cea mai mare parte a teritoriului ocupat, sovieticii au proclamat RSS Moldovenească, iar partea sudică a Basarabiei, Bugeacul, și nordul Bucovinei au fost alipite la RSS Ucraineană. Odată cu proclamarea RSS Moldovenești, RSSA Moldovenească, republică autonomă „moldovenească” de la răsărit de Nistru, a fost împărțită între cele două republici sovietice vecine, Moldova sovietică și Ucraina. Ocupația sovietică a fost întreruptă pentru scurtă vreme în 1941, după ce România a declanșat operațiunile militare de eliberare a teritoriilor ocupate de URSS, dar acestea au fost în cele din urmă ocupate din nou de sovietici în 1944.

Prevederile acestui tratat monstruos au condus și la alte cedări din teritoriul românesc, prin noi acțiuni revizioniste.

Al doilea Dictat de la Viena din 30 august 1940, a impus României renunțarea la o mare parte din Transilvania, în favoarea Ungariei, acțiune impusă de Germania și Italia sub formă de „arbitraj”.

În fine, Tratatul de la Craiova, semnat la 7 septembrie 1940 între România și Bulgaria, stipula că România cedează partea sudică a Dobrogei (Cadrilaterul – cedat inițial de către Bulgaria României, în urma Păcii de la București din anul 1913), și este de acord cu realizarea unor schimburi de populație.

 Conținutul actului

Guvernul Reih-ului German și Guvernul Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (nota redacției: U.R.S.S.), orientate spre îmbunătățirea păcii dintre Germania și U.R.S.S., și pornind de la Acordul de Neutralitate semnat în Aprilie 1926 între Germania și U.R.S.S., au elaborat prezentul Acord:

Articolul I. Ambele Importante Părți Contractante se obligă reciproc a evita orice forme de violență, orice acțiune violentă, și orice atac una asupra celeilalte, atât individual cât și în alianță cu alte Puteri.

Articolul II. În cazul în care una dintre cele două Importante Părți Contractante devine parte beligerantă cu o a treia Putere, cealaltă Importantă Parte Contractantă trebuie să se abțină de la oricare forme de ajutor pentru această a treia Putere.

Articolul III. Guvernele celor două Importante Părți Contractante trebuie pe viitor să mențină contactul reciproc în scopul consultării pentru schimbul de informații pe subiecte ce afectează interesele lor comune.

Articolul IV. În cazul în care disputele și conflictele între Importantele Părți Contractante vor crește, acestea vor participa în orice grupări de Puteri, care direct sau indirect țintesc cealaltă parte.

Articolul V. În cazul apariției disputelor sau conflictelor între Importantele Părți Contractante asupra subiectelor de un fel sau altul, ambele părți vor aplana aceste dispute sau conflicte exclusiv în cadrul unor schimburi de opinii prietenești sau, dacă este necesar, prin crearea comisiilor de arbitraj.

Articolul VI. Prezentul acord este elaborat petru o perioadă de zece ani, cu condiția că, ulterior una din Importantele Părți Contractante nu-l va denunța cu un an înainte de expirarea perioadei de valabilitate, validitatea prezentului Acord automat se prelungește cu încă cinci ani.

Articolul VII. Prezentul Acord va fi ratificat în cel mai scurt timp posibil. Ratificarea va fi făcută la Berlin. Acordul va intra în vigoare din momentul semnării.

Protocolul Adițional Secret (dat publicității ulterior)

Articolul I. În eventualitatea unor rearanjamente politice și teritoriale în regiunile ce aparțin Statelor Baltice (Finlanda, Estonia, Letonia, Lituania), hotarul de nord al Lituaniei va reprezenta hotarul sferelor de influență ale Germaniei și U.R.S.S. În această privință interesul pentru Lituania în regiunea Vilna este recunoscut de ambele părți.

Articolul II. În eventualitatea unor rearanjamente politice și teritoriale în regiunile ce aparțin Poloniei, sferele de influență ale Germaniei și ale U.R.S.S. vor fi limitate conform liniei râurilor Narev, Vistula și San.

Chestiunea privind modul în care interesele ambelor părți fac dorită păstrarea statului independent Polon și cum acest stat trebuie demarcat poate fi determinat doar în cursul viitoarelor discuții politice.

În orice caz, ambele Guverne vor rezolva această întrebare printr-un acord prietenesc.

Articolul III. Privitor la Sud-estul Europei, atenția este atrasă de către partea Sovietică privitor la interesul acesteia în Basarabia. Partea Germană declară dezinteresul politic total în această regiune.

Articolul IV. Prezentul Protocol trebuie tratat de ambele părți ca unul strict secret.