În istoria noastră au existat numeroase încercări de înființare a unor instituții culturale care să gestioneze arta și tradiția populară.

După Unirea principatelor Române din 1859, în perioada construcției noastre naționale, țăranul și lumea rurală au început să devină o referință centrală a identității noastre, iar cultura țărănească începe să capete un rol important.

În anul 1863, Alexandru Ioan Cuza dă o ordonanță pentru organizarea unor expoziții în care să fie incluse și produse ale industriei casnice țărănești.

Pe 20 mai 1863, se deschide la Obor, sub conducerea lui Ion Ionescu de la Brad, “exposițiunea națională de la Moșii de vite, de flori, de legume, de produse agricole și industriale”.

A urmat apariția primelor colecții private, expoziții naționale și participări ale României la expozițiile universale și începe să se simtă necesitatea unui muzeu național, care să gestioneze produsele artei și tradițiilor rurale.

Astfel, în anul 1864, Cuza a pus bazele Muzeului Național de Antichități, considerat precursorul actualului Muzeu al Țăranului Român.

În anul 1875, Titu Maiorescu propune înființarea unei secțiuni deosebite în care să se expună lucrările de artă textilă făcute în țară: îmbrăcăminte, covoare, pânzării, postavuri, iar exponatele aveau să provină mai ales din colecția locotenent-colonelului Dimitrie Pappasoglu, care organizase un mic muzeu chiar în casa sa. Trebuie spus că o serie de obiecte din colecțiile actuale ale Muzeului Țăranului sunt păstrate încă din acea perioadă.

A urmat, la 11 octombrie 1906, înființarea „Muzeului de Etnografie, Artă Națională, Artă Decorativă și Industrială”, cu sediul în clădirea fostei Monetării, iar director a fost numit Alexandru Tzigara-Samurcaș, un eminent istoric de artă, care a contribuit la prestigiul instituției.

În anul 1912, ca urmare a actului semnat de Carol I, se începe construcția sediului actual, amplasat pe locul fostei monetării a statului, la conducerea proiectului fiind numit Nicolae Ghica-Budești, un reprezentant de seamă al școlii de arhitectură care, potrivit opțiunii muzeologice a etnografului și directorului Alexandru Tzigara-Samurcaș, trebuia să înalțe „un palat al artei pământene”, dispus sub forma incintelor de tip monastic.

După lucrări întrerupte parcă la nesfârșit, clădirea se finalizează abia în anul 1941, luând înfățișarea actualului monument de arhitectură, sediul Muzeului Țăranului Român, denumit popular de bucureșteni „Muzeul de la Șosea”.

Clădirea, o ilustrare a stilului neoromânesc inspirat de arhitectura tradițională, mai ales de cea brâncovenească, este caracterizată de o deosebită expresivitate, fiind completată cu utilizarea elementelor decorative florale și zoomorfe. Elementele constructive – zidăria de cărămidă roșie, ferestrele reunite sub arcade, coloanele, balustrada, elementele traforate, turnul central cu imaginea foișorului amintind de clopotnițele vechilor mănăstiri – conferă clădirii alura unui veritabil palat al artelor.

Începând din anul 1953, clădirea adăpostește Muzeul Lenin-Stalin, apoi Muzeul Partidului Comunist Român, devenind în ultimii ani ai comunismului un soi de „omagiu muzeal” al președintelui Nicolae Ceaușescu. În toată această perioadă, colecțiile vor fi adunate pentru o vreme în clădirea Palatului Știrbey din Calea Victoriei, unde vor alcătui Muzeul de Artă Populară al Republicii Socialiste România sub conducerea lui Tancred Bănățeanu, iar apoi fiind îngrămădite în depozitele Muzeului Satului.

Mai mult, în anii ’60, clădirii i se adaugă un corp central de birouri și săli conexe, construite însă în totală neconcordanță cu arhitectura clădirii originale, având trăsături clare ale perioadei cvasi-proletcultiste a totalitarismului comunist.

După Revoluție, la 5 februarie 1990, ministrul culturii de la acea vreme, Andrei Pleșu, reînființează Muzeul Țăranului Român, numindu-l director pe pictorul Horia Bernea.

În anul 1996 instituția primește titlul de Muzeu European al anului, iar în anul 2004, premiul „Mihai Băcescu” pentru patrimoniu, obținut pentru proiectul de promovare a patrimoniului cultural intitulat „Ținuturile României – Țara Hațegului”, rod al parteneriatului dintre Centrul GeoMedia, Muzeul Țăranului Român, Muzeul de Geologie și Muzeul ,,Grigore Antipa”.

Actualmente, Muzeul Țăranului Român deține una dintre cele mai bogate colecții de obiecte țărănești din România, în patrimoniul său aflându-se aproape 90.000 de piese – ceramică, port, textile, obiecte din lemn, religioase, obiceiuri etc. – din toate provinciile românești.

Colecția de ceramică cuprinde un număr de aproximativ 18.000 de piese – oale pentru sarmale, oale pentru prins lapte, oale pentru fiert magiunul, cratițe sau vase pentru friptură, forme pentru cozonac, ulcioare de diferite mărimi pentru apă.

Colecția de costume țărănești, conține un număr de aproximativ 20.000 de piese din toate zonele țării, din secollele XIX și XX.

Colecția de țesături de interior conține, în marea lor majoritate, piese provenind din Moldova și Oltenia.

Colecția de lemn, mobilier și feronerie numără aproximativ 8.000 de obiecte – unelte agricole, mobilier tradițional, unelte din industria casnică și instrumente muzicale. Colecția de artă religioasă grupează obiecte precum icoane pe sticlă, icoane pe lemn, odoare bisericești, xilogravuri, cruci și pristolnice.

Nu trebuie uitată nici Arhiva de Imagine a Muzeului Țăranului Român care deține și o serie de fotografii vechi.

De asemenea, mica „rezervație arhitectonică” alcătuită din bisericile de lemn din Groșii Noi, Julița și Troaș (Arad) și Lunca Moților (Hunedoara), aflată din anul 1991 sub protecția Muzeului Național al Țăranului Român, face parte dintr-un plan mai amplu al muzeului inițiat în scopul refacerii legăturii cu pământul și cu instituțiile satului tradițional.

Muzeul organizează și ateliere de creativitate, prin care invită școli, grădinițe, licee, fundații etc. la activități de desenat, pictat, povești (țărănești și nu numai), cusut și țesut, muzici, vizite și lucru în sălile muzeului.

Muzeul a mai organizat un magazin de obiecte țărănești, un cinematograf, o librărie și un club destinat unor activități precum concerte, lansări de carte, etc.

Pentru a marca împlinirea, în acest an, a 28 de ani de la reînființare, Muzeul Țăranului Român organizează, luni 5 februarie, o serie de evenimente cu intrare liberă:

• De la ora 17.00, marcarea evenimentului începe prin a le descoperi celor mici lumea expoziției „Cu Tenda”. Apoi, papu Yioryi/ bunicul Gheorghe le va spune povești copiilor aromâni, în cortul din această expoziție din Sala Foaier care se va umple cu „lamni, bușurăț miri, arapi, furi, dafni, amirăruși” – personaje înfricoșătoare, dar și încântătoare, care ar fi populat pe vremuri munții în care se aflau aromânii.

„Cu Tenda” este un proiect european care explorează culturile din sud-estul european, cu un accent pe cultura comunităților aromâne, continuând demersurile inițiate de Irina Nicolau la începutul anilor 2000.

• De la ora 19.00, la Clubul Țăranului, Călin Torsan, de la Secția Educație muzeală, va lansa cartea „Omul cu fluier”.
• De la ora 20.00, la Clubul Țăranului va avea loc un concert al trupei Trei parale. Concertul va dezvălui publicului legătura dintre experiența în munca de cercetare etnologică și activitatea concertistică.

Formația lucrează în paralel la câteva proiecte diferite de reconstituiri muzicale, în parte publicate pe compact-discuri: „Bazar” (muzici urbane de secol XIX din Moldova și Valahia), „Ciobanul care și-a pierdut oile” (cântări de origine pastorală), „Balade vitejești”. Coordonator este Florin Iordan, etnomuzicolog la Muzeul Țăranului Român și instrumentist în cadrul formației.

• Tot pe 5 februarie va fi lansat „Muzeul [in]vizibil. Șantier de explorări #3”, ce prezintă scurte exerciții de memorie, imaginație și creativitate, materiale video dedicate vizitatorilor virtuali. În fiecare zi de 5 a fiecărei luni, MNȚR va lansa un nou episod din seria „Muzeul [in]vizibil #3”.

Sursa: Rador