Catedrala, care a avut de la început destinația de necropolă voievodală, adăpostește un spațiu cu destinație funerară — aici se află lespedea de piatră care acoperă mormântul celor trei copii ai Sfântului Voievod Neagoe Basarab: Petru, Ion și Anghelina, îngropați unul peste altul. Piatra de mormânt a ctitorului este bogat ornamentată cu zece rozete așezate în jurul unei rozete mai mari, sculptată în solzi. La dreapta mormântului lui Neagoe, se află mormântul fiicei sale Stana, căsătorită în 1526 cu voievodul Moldovei, Ștefăniță (1517-1527), nepotul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare. Doamna Stana, după moartea soțului, a îmbrăcat schima monahală sub numele de Sofronia. Ea a decedat la 8 februarie 1531. Tot aici se află piatra de mormânt a voievodului Radu de la Afumați, cea mai frumoasă din câte se află astăzi pe mormintele domnilor, lucrare de o mare valoare artistică și istorică, notează volumul citat.

În dreapta pronaosului, se află mormintele regelui Carol I (1881-1914) și al reginei Elisabeta (1881-1914). În partea stângă a pronaosului, lângă peretele de vest, se află mormintele regelui Ferdinand (1914-1927) și al reginei Maria (1914-1927). 

În testamentul scris și iscălit cu propria sa mână, la 14/25 februarie 1899, Carol I își exprima dorința ca trupul său să fie îngropat ''lângă biserica Curții de Argeș, reclădită de mine, și care poate deveni mormântul dinastiei române, însă, când capitala Regatului va cere ca cenușile mele să rămână în mijlocul iubiților mei bucureșteni, atunci înmormântarea la Curtea de Argeș va fi provizorie, până ce se va clădi un mausoleu pe o înălțime împrejurul orașului, unde se poate deschide un bulevard (mă gândesc la înălțimea înainte de biserica Cărămidari, unde se găsește astăzi un pavilion al Institutului Geografic Militar)'' (''Istoria românilor în timpul celor patru regi, vol. I Carol I'', de Ioan Scurtu).

Născut la Sigmaringen (sudul Germaniei), la 8/20 aprilie 1839, Carol de Hohenzollern a devenit domnitor al României, după plebiscitul național din 2/14-8/20 aprilie 1866, soldat cu un rezultat pozitiv — 635.969 "pentru'' și doar 244 ''contra''. S-a căsătorit cu principesa Elisabeta de Wied (n. 17/29 decembrie 1843), în ziua de 3/15 noiembrie 1869.

La 10 mai 1866, principele Carol I intra în București, depunând jurământul, fiind primit de o mulțime entuziastă. La 10/22 mai 1877, au avut loc, la București, o serie de festivități prilejuite de proclamarea Independenței României. La 10/22 mai 1881, când s-au împlinit 15 ani de la urcarea pe tronul statului român, au avut loc festivități prilejuite de proclamarea Regatului și încoronarea domnitorului Carol I ca rege al României.

Cei 48 de ani de domnie a lui Carol I au marcat o etapă de mari progrese a României în plan economic, social, administrativ, politic, cultural. România și-a cucerit Independența de stat, a devenit monarhie constituțională și s-au pus bazele consolidării statului român modern.

Odată cu urcarea pe tronul României a Regelui Carol I (1839-1914), orașul Curtea de Argeș, fostă capitală a Țării Românești, a reintrat în atenția istoriei. 

În timpul domniei regelui Carol I, după mai multe restaurări parțiale sau generale, Biserica episcopală de la Curtea de Argeș a fost refăcută, sub păstorirea și cu purtarea de grijă a episcopului Ghenadie (1876-1893), de arhitectul francez Andre Lecomte de Nouy și arhitectul român Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrărilor de restaurare, menționează volumul "Catedrale eparhiale din România".

Lucrările au fost finalizate în anul 1885, iar la 12 octombrie 1886 lăcașul a fost resfințit.

Regele Carol I a construit parcul Mănăstirii Argeșului și palatul episcopal (1886-1890), care era folosit ca reședință regală de vară. Construită în stil german, clădirea este simetric dispusă în raport cu axa Catedralei, având în centru paraclisul, cu turnul-clopotniță.

În sala de recepții a fostei reședințe regale, s-au ținut ședințe importante ale Consiliului de Coroană, iar apartamentele regale de la etaj i-au găzduit pe regii României. Regina Elisabeta a locuit aici doi ani, iar după ce s-a îmbolnăvit, pentru ea a fost montat un lift, unul dintre primele din țară. Printre obiectele cu însemnătate istorică, se află și o Sfântă Scriptură scrisă cu litere de aur și pictată de regina Elisabeta, alături de câteva icoane lucrate în mozaic.

După moartea regelui Carol I, regina Elisabeta s-a retras la mănăstirea de la Curtea de Argeș, unde a încetat din viață, la 18 februarie 1916. Aici a și fost înmormântată.

La 1 martie 1889, Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen (n. 24 aug. 1865) a fost proclamat, prin Decret, Principe al României, cu titlul de Alteță Regală. S-a căsătorit, la 10 ianuarie 1893, cu principesa Maria a Marii Britanii și Irlandei de Nord. La 28 septembrie/11 octombrie 1914, Ferdinand I a devenit rege al României.

La 15 octombrie 1922, la Alba Iulia, a fost încoronat rege al tuturor românilor. În timpul Primului Război Mondial, regele Ferdinand s-a alăturat curentului favorabil Antantei, chiar dacă a fost nevoit să lupte împotriva țării sale natale, Germania, implicându-se chiar și în operațiunile militare. În timpul domniei sale, s-a înfăptuit reforma agrară, pentru care a fost numit ''Rege al țăranilor''. Totodată, regele Ferdinand I a promulgat Constituția din 1923, fiind adoptat votul universal. 

Ferdinand I a murit la 20 iulie 1927, la Sinaia. La 23 iulie, a fost înmormântat la Biserica episcopală din Curtea de Argeș, cu ''o pompă vană și rece'', după cum avea să mărturisească Nicolae Iorga. Pe lespedea de marmură albă au fost gravate cuvintele: ''Aici odihnește robul lui Dumnezeu Ferdinand I, Regele României, născut la 24 august 1865 la Sigmaringen, răposat la 20 iulie 1927 la Castelul Pelișor. Luând cârma țării la 11 octombrie 1914, a tras abia la 15 august 1916 pentru dezrobirea românilor de peste vechile hotare înfăptuind întregirea neamului și încoronându-se la 15 octombrie 1922 la Alba-Iulia ca primul rege al tuturor românilor'' (''Istoria românilor în timpul celor patru regi, vol. II Ferdinand I'', de Ioan Scurtu).

Personalitate cu impact în mediul politic, social și cultural al societății românești, regina Maria a susținut de la început alianța României cu țările Antantei. A fost supranumită ''mama răniților'' și ''regina-soldat'', pentru atitudinea ei curajoasă din timpul Primului Război Mondial, când a lucrat direct pe front în spitale de campanie și a coordonat activitatea unei fundații de caritate. După încoronarea de la Alba Iulia, în 15 octombrie 1922, alături de regele Ferdinand, ca suverani ai României Mari, regina Maria a efectuat vizite oficiale în Europa de Vest. Călătoria în Statele Unite ale Americii, în 1926, a fost considerată un succes extraordinar.

Regina Maria a murit la 18 iulie 1938, în castelul Pelișor. Prin prevederile testamentare, trupul i-a fost înhumat în Biserica episcopală de la Curtea de Argeș, iar inima i-a fost depusă în ctitoria sa "Stella Maris" de la Balcic. A trebuit însă să fie luată de la Balcic, odată cu cedarea Cadrilaterului către Bulgaria, în 1940, și depusă în firida unei stânci de lângă Castelul Bran. În 2015, la inițiativa regelui Mihai, Casa Regală și Ministerul Culturii au hotărât de comun acord ca locul inimii reginei Maria să fie Salonul de Aur din Castelul Pelișor.

Separat, în Paraclisul Sfinților Petru și Pavel, situat în imediata apropiere a mănăstirii, se găsește sicriul cu rămășițele pământești ale regelui Carol al II-lea (1930-1940), aduse în 2003 de la Lisabona, Portugalia, unde acesta a fost înhumat în 1953. 

Carol al II-lea, după renunțarea la calitatea de prinț moștenitor, a revenit în țară, forțând mâna Parlamentului, care l-a proclamat rege la 8 iunie 1930. La 10 februarie 1938, printr-o lovitură de stat, regele Carol al II-lea a dizolvat Parlamentul, instaurând dictatura personală. La 20 februarie 1938, a fost publicată noua Constituție redactată de Istrate Micescu, prin care suveranul devenea ''capul statului''. Pierderile teritoriale din vara și din toamna anului 1940 îl compromit însă pe Carol al II-lea ca om politic și șef al statului român, silindu-l să abdice în favoarea fiului său, Mihai, care a fost rege al României între anii 1927-1930 (Regență) și între 1940-1947.

La inițiativa Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, în parteneriat cu Casa Regală a României, în 10 mai 2009, a fost pusă piatra de temelie pentru o nouă Catedrală arhiepiscopale la Curtea de Argeș, care are și rolul de necropolă regală.

Ceremonia, oficiată de arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, Calinic, s-a desfășurat în prezența principesei moștenitoare Margareta și a principelui Radu.

În noul așezământ de la Curtea de Argeș a fost înmormântată, la 13 august 2016, regina Ana, soția regelui Mihai I al României. 

Născută Ana de Bourbon-Parma, la 18 septembrie 1923, la Paris, regina Ana s-a căsătorit cu regele Mihai I al României la 10 iunie 1948, în Atena, la Palatul Regal, căsătoria fiind oficiată de mitropolitul primat al Bisericii Elene, Damaskinos. Au locuit, până la sfârșitul anului 1948, la Vila Sparta, locuința reginei-mamă Elena din Florența, apoi la Lausanne, în Elveția (1949), în Anglia (1950-1956), apoi din nou în Elveția, la Versoix și, ulterior, la Aubonne. Mutarea în România a avut loc în anul 2001, la 18 mai, la Palatul Elisabeta, și la 1 iunie, la Castelul Săvârșin. A încetat din viață la 1 august 2016, la Spitalul din Morges, în Elveția.

După ce a fost adus în țară pe 9 august, trupul neînsuflețit al reginei Ana a fost așezat, până pe 10 august, în Holul de Onoare al Castelului Peleș, apoi a fost transportat în Capitală, la Sala Tronului din Palatul Regal de pe Calea Victoriei, unde a rămas până pe 13 august, când a avut loc ceremonia înmormântării la Curtea de Argeș.

Sursa: Agerpres