Sărbătoarea Crăciunului, foarte așteptată de români, umple sufletele a milioane de oameni de bucurie, fiind încărcată de numeroase tradiții și simboluri.

Cu mireasma proaspătă a cetinei de conifere, bradul a devenit cel mai important simbol al ritualurilor de Crăciun.

Una dintre nenumăratele legende legate de simbolistica bradului spune că odată, în vremuri foarte îndepărtate, au pornit la drum lung trei virtuți surori (Speranța, Iubirea și Credința), căutând copacul care să le reprezinte: înalt ca Speranța, mare ca Iubirea și trainic precum Credința. După îndelungi căutări, surorile călătoare au găsit bradul, pe care l-au iluminat cu razele stelelor, devenind astfel primul pom sfânt împodobit de Crăciun.

Bradul este considerat un arbore sfânt pentru că vârful său se îndreaptă spre înaltul cerului dumnezeiesc, iar ramurile sale rămân permanent verzi, amintind de viața veșnică.

Cele mai vechi datini legate de bradul de Crăciun provin din Roma Antică, atunci când locuințele erau împodobite cu un brad sau cu crenguțe de brad în timpul sărbătorilor.

Bradul era atârnat, uneori, de tavan cu vârful în jos, obicei pe care nimeni nu l-a putut descifra până în prezent, iar până în secolul XII, brazii de Crăciun nu erau împodobiți.

În anul 1510 apare primul brad împodobit, la Riga, în Lituania, iar în anul 1521 prințesa Hélene de Mecklenburg a adus la Paris obiceiul împodobirii bradului, după ce s-a căsătorit cu ducele de Orleans.

În 1584, pastorul și cronicarul Baltazar Russow a scris despre tradiția împodobirii unui pom în piață unde tinerii cântă și dansează în jurul lui, după care îi dau foc.

În anul 1605 a fost înălțat primul brad de Crăciun într-o piață publică din Strasbourg, fiind împodobit cu mere roșii, iar în același an, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesian împodobește primul brad, în felul în care îl împodobim și astăzi.

Bradul de Crăciun a ajuns în Statele Unite, în anul 1749, odată cu coloniștii germani stabiliți în Pennsylvania și cu mercenarii plătiți să lupte în Războiul de Secesiune, iar în anul 1804, soldații din Fort Dearborn au tăiat brazi din pădure cu care și-au decorat barăcile în timpul sărbătorilor de iarnă, dedicate Nașterii Mântuitorului.

În anul 1841 apare în Anglia primul brad de Crăciun, atunci când prințul Albert a dăruit un exemplar soției sale, celebra regină Victoria, și l-a instalat la castelul Windsor. În vârful bradului era instalat un înger înlocuit, ulterior, cu o stea, pentru a aminti de steaua văzută de cei trei magi veniți de la răsărit.

În anul 1836, împodobirea bradului a fost legalizată pentru prima dată în statul Alabama, în anul 1878 au apărut globurile confecționate din sticlă argintată de Thuringia, iar în anul 1882, după patentarea becului electric de către Thomas Edison, Eduard Johnson, un prieten al acestuia, a realizat prima împodobire a bradului de Crăciun cu beculețe colorate care au înlocuit lumânările.

În anul 1880, obiceiul împodobirii bradului a ajuns și la Casa Albă din Washington, dar ulterior, a fost interzis de președintele Theodore Roosevelt, motivând pericolul unui incendiu și necesitatea protejării mediului, tradiția fiind reluată abia în anul 1923 și păstrată până în prezent.

Începând din anul 1930, brazi de mari dimensiuni au fost amplasați în piețe sau locuri publice, iar în anii ’70 au apărut brazii artificiali.

La noi a existat obiceiul butucului de Crăciun, ritual azi dispărut, dar atestat încă de la romani, care presupunea că un trunchi de brad tăiat (jertfit) era ars pe vatră în noaptea de 24 spre 25 decembrie, pentru a simboliza moartea și renașterea divinității, a zeului autohton Crăciun.

Un alt obicei moștenit de români de pe vremea dacilor era cultul pentru brad, pe care îl mai găsim și astăzi în unele zone ale țării, și anume bradul era tăiat la nuntă sau la moartea cuiva, fiindcă în cadrul ritualului de înmormântare bradul reprezenta „nunta” mortului cu divinitatea și natura.

Primul brad împodobit la sărbătorile Crăciunului a fost cel de la palatul principelui Carol I de Hohenzollern, după venirea în Principatele Române, în anul 1866, astfel că de atunci, în noaptea de Crăciun, prinții și prințesele invitate la palat împodobeau bradul.

Așadar de 150 de ani românii nu își imaginează sărbătoarea Crăciunului fără bradul împodobit în casă, sau într-un spațiu public, iar ritualul împodobirii bradului a devenit unul dintre cele mai pline de bucurie momente ale sărbătorilor de iarnă, în așteptarea darurilor lui Moș Crăciun.