În anul 1889, nepotul regelui Carol I, Ferdinand, fiul lui Leopold de Hohenzollern, vine în România, iar în anul 1892, la 29 decembrie, se căsătorește cu principesa Maria – fiica lui Alfred, duce de Edinburgh, și a Mariei Alexandrovna, fiica țarului Alexandru al II-lea.
Maria s-a impus în epocă, fiind o personalitate puternică, poetă, pictoriță, creatoare de design, fiind supranumită „Regina artistă”.
În anul 1897, încă dinainte de construcția Pelișorului, viitoarea regină Maria a construit în apropierea Peleșului o căsuță în copaci, unul din visele copilăriei sale. Referitor la această construcție, Regina consemna: „Dragostea mea de născociri originale și fărâma de fire copilărească ce păstrasem în ființa mea mă împinseră să-mi clădesc o colibă mică și nostimă, sus, în frunzișul unor pomi. Această idee hazlie îl încântă pe Lecomte du Nouÿ, arhitectul Unchiului; așadar, îmi desenă o căsuță drăgălașă și originală care trebuia proptită sus în aer, între niște brazi uriași. Își poate cineva închipui ce farmec avea pentru copiii mei această casă ca din basme”.
La începutul secolului XX, în întreaga Europă s-a consemnat apariția unui nou stil arhitectonic, spectaculos și nonconformist, curent denumit Art Nouveau – („Noua Artă sau „Stilul 1900”), produsul de excepție al unei epoci deplin laicizate, premergătoare marilor inovații culturale, științifice și sociale, considerat adevăratul început al modernismului) – , adoptat și de Principesa Maria, care îl considera ca fiind pe gustul său. Ca urmare ea comandă celor ce s-au ocupat de proiectul unui nou castel pe domeniul Peleș, interioare luminoase, cu elemente în stil bizantin, cu motive celtice și tradiționale românești, cu influențe moderne în distribuția spațiilor, toate realizate exact pe gustul său. Prin prezentarea unor elemente românești, Maria a înțeles necesitatea cuprinderii funcției „naționale” în această reședință regală.
Mai mult, spirit deschis, Regina a înțeles în profunzime fenomenul artistic cel mai pregnant al epocii, curentul Art-Nouveau, stil ales de regină pentru decorarea reședinței de la Sinaia, arta anilor 1900 fiind un fel de instrument de luptă, de revoltă împotriva sterilității istorismului – neogoticul și neoromanicul – în fapt un fenomen artistic și social din secolul al XIX-lea, care a presupus, în principal, glorificarea evului mediu și preluarea în acest context a formelor artistice din trecut.
Construcția Castelului Pelișor a început în anul 1899, ca urmare a dorinței regelui Carol I de a asigura o reședință principilor moștenitori Ferdinand și Maria, după un proiect al arhitectului ceh Karel Liman (1855-1929) și cu contribuția decoratorului vienez, Bernhard Ludwig.
Arhitectul șef al Pelișorului, Karel Liman, a respectat solicitările primite, inserând în arhitectura exterioară a construcției elemente germane „Fachwerk“, dar și câteva elemente românești – două turnuri acoperite cu olane de gresie colorată, asemănătoare turlelor bisericilor din Bucovina dar și ocnițe specifice Văii Prahovei sau elemente brâncovenești de delimitare spațială.
La 24 mai 1903, are loc inaugurarea construcției, iar în Actul inaugural, pictat de Maria pe pergament se arată: “Noi, Carol I, rege al României, clădit-am această casă alăturea de falnicul castel Peleș pentru iubiții noștri nepoți. Sfințită de biserică spre a aduce binecuvântarea cerului, noi, Ferdinand, principe al României cu Maria, principesă primit-am în această nouă clădire, cu inima recunoscătoare și plină de dragoste. Intrat-am cu ai noștri copii, Carol, Elisaveta și Maria, în anul mântuirii 1903, iar al domniei regelui Carol al 37-lea, în ziua de 24 maiu. Dat-i-am nume, Pelișor.”
Castelul Pelișor devenea astfel parte integrantă a ansamblului arhitectonic realizat de regele Carol I pe valea pârâului Peleș, alături de Castelul Peleș – reședința de vară a Casei Regale – , Casa Cavalerilor, Economatul, Casa Corpului de Gardă, Casa Arhitecților și Casa Grădinii.
Inaugurarea Castelului Pelișor a fost o sărbătoare la care a participat multă lume, numeroși localnici, monarhii și principii moștenitori, arhimandritul Nifon, personalități marcante din lumea politică și culturală a țării, ofițeri superiori ai Armatei.
În 1914, după moartea regelui Carol I, Ferdinand și Maria devin monarhi, iar momentul culminant al domniei lor îl constituie anul 1918 când, după încheierea primului război mondial, România se reîntregește cu provinciile istorice Basarabia, Bucovina și Transilvania.
Aidoma Palatului Cotroceni, și Pelișorul cunoaște mai multe etape ale decorației interioare, concepută de Maria în mai multe perioade, 1902 – 1903 și 1925 – 1928, și care ilustrau crezul ei și adaptarea la noile concepții în materie de frumos: „Dacă toate cele frumoase vă vor aminti de mine, voi fi pe deplin răsplătită pentru dragostea ce v-am purtat-o, căci pentru mine frumosul a fost un crez“, spunea Regina în testamentul moral adresat „Țării și Poporului român“.
La Pelișor au crescut și copiii cuplului regal – Carol, viitorul rege Carol al II-lea, Mărioara, regina Iugoslaviei, Elisabeta, regina Greciei și Nicolae.
În luna iunie a anului 1933, Regina Maria își scria testamentul, menționând dorința ei ca, după moartea sa, inima sa să fie depusă în capela de la malul mării construită la Balcic, iar corpul să îi fie înmormântat în necropola regală de la Mănăstirea Curtea de Argeș.
În anul 1938, având sănătatea șubrezită și aflând de la doctori că sfârșitul era aproape, Regina Maria hotărăște să se întoarcă în țară, și pe 18 iulie, trece în eternitate în Camera de aur a Castelului Pelișor, decorată de ea însăși cu simbolurile atât de iubite de ea: credința, lumina și viața veșnică. În testamentul său – „Scrisoare adresată Țării și Poporului meu” – Regina Maria a transmis atunci un emoționant rămas bun poporului cu care se identificase și pe care îl iubea nespus: „De acum înainte nu vă voi mai putea trimite nici un semn; dar mai presus de toate, amintește-ți Poporul meu că te-am iubit și că te binecuvântez cu ultima mea suflare”.
În zilele care au urmat, Regele Carol al II-lea împreună cu fiul său Mihai, au îndeplinit dorința testamentară a Reginei Maria. Astfel, trupul i-a fost înhumat în biserica episcopală de la Curtea de Argeș, alături de cel al soțului său, Regele Ferdinand.
Tot conform dorinței testamentare, Inima Reginei a fost așezată într-o casetă de argint de formă octogonală, iar aceasta a fost introdusă într-o casetă de bijuterii de argint aurit, gravată și ornamentată cu pietre prețioase, primită cadou de nuntă în 1893. Casetele au fost depuse, cu toate onorurile, în capela Stella Maris, la Balcic.
După Dictatul de la Viena și pierderea de către România a teritoriilor sud-dunărene în 1940 (Cadrilaterul), caseta cu inima Reginei a fost luată de la Balcic, fiind așezată într-o criptă special amenajată în stânca muntelui Măgura Branului, într-un sarcofag de marmură.
După anul 1948, Castelul Pelișor este preluat de către statul român devenind Casă de creație a scriitorilor, compozitorilor și artiștilor plastici din România, iar până în anul 1989, din păcate, multe piese valoroase ale vechii colecții de artă decorativă au fost împrăștiate pe la alte foste reședinte regale.
În anul 1968, regimul comunist a mutat caseta cu Inima Reginei într-un seif al muzeului Bran, pentru ca în martie 1971 aceasta să fie adusă în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României.
După Revoluție, specialiștii Complexului muzeal Peleș au reșit să reconstituie un spațiu princiar și regal la Pelișor, respectând în mare măsură inventarul inițial al castelului, iar în februarie 1993, Pelișorul era inaugurat ca muzeu și a fost deschis spre vizitare publicului.
Construcția cuprinde, în total, 99 de încăperi, față de Castelul Peleș care are 160 de încăperi.
Holul de onoare, lambrisat cu lemn de stejar, este rafinat tocmai prin simplitate, remarcându-se luminatorul împodobit cu vitralii, element de arhitectură specific artei anilor 1900.
Dormitorul de aur este decorat după planurile și desenele reginei cu mobilă sculptată în lemn de tei aurit, cu piese realizate la 1909 în Atelierele de Arte și Meserii de la Sinaia (școală înființată de rege), cu decorațiuni de antrelac de inspirație celtică și elemente zoomorfe bizantine, interpretate în maniera Artei 1900.
Biroul reginei Maria, este plasat într-un interior împodobit cu coloane brâncovenești și un cămin specific interioarelor românești și este mobilat după concepția Reginei, scaunele și masa pentru corespondență fiind decorate cu simbolurile Mariei, crinul și crucea gamată.
Camera de aur, denumită încăpere – pivot a palatului, este decorată cu pereți din stuc aurit, care poartă frunze de ciulini, motiv drag reginei (fiind emblema orașului Nancy, capitala Art-Nouveau-lui, dar și legat de Scoția, locul natal al Mariei), mobilierul de aici este decorat cu elemente celtice și bizantine desingn-ul fiind întregit de luminatorul de pe plafon, în forma unei cruci celtice.
Biroul Regelui Ferdinand este decorat solemn, cu mobilier în stilul neorenașterii germane, cu un birou din lemn de nuc placat cu trei panouri sculptate care înfățișează castelele Peleș, Pelișor și Foișor.
Capela integrată apartamentului reginei Maria este placată cu marmură de Ruschița, fiind accesibilă printr-o arcadă cu coloane, aurită, interesante fiind și vitraliile decorate cu antrelacuri.
Castelul Pelișor deține și o remarcabilă colecție de artă decorativă aparținând curentului Art-Nouveau, fiind de menționat lucrări ale unor artiști ca E. Galle, frații Daum, J. Hoffmann, L.C. Tiffany, Gurschner etc. Tot aici găsim manuscrisul pictat pe pergament realizat de Maria și dăruit lui Ferdinand în anul 1906, precum și lucrări ale Reginei – acuarele reprezentând crini.
Lucrările de artă plastică ce decorează castelul sunt în mare parte opera „Tinerimii artistice“, o mișcare a artiștilor români debutanți patronată de regină.
În fine, să amintim și evenimentul simbolic petrecut la 3 noiembrie 2015, atunci când a avul loc un ceremonial militar al ”Întoarcerii Inimii Reginei”, de la Muzeul Național de Istorie (unde s-a aflat timp de 44 de ani), via Palatul Regal, la Pelișor. Caseta cu inima reginei, acoperită cu steagurile României și Marii Britanii și escortată pe tot parcursul drumului de soldați ai Regimentului de Gardă ”Mihai Viteazul” și de jandarmi călare, a ajuns atunci la Castelul Pelișor, unde, după o ceremonie care a avut loc doar în prezența Familiei Regale, a reprezentanților Guvernului, Bisericii și Armatei, a fost depusă în Salonul de Aur din Castelul Pelișor, locul în care inima Reginei Maria a încetat să bată la 18 iulie 1938 și unde va rămâne pentru eternitate.
Sursa:Rador.ro
