DOCUMENTAR | Bojdeuca lui Ion Creangă – 100 de ani de la înfiinţarea primei case memoriale din România

  • 16 Aprilie 08:11
DOCUMENTAR | Bojdeuca lui Ion Creangă – 100 de ani de la înfiinţarea primei case memoriale din România

Duminică, 15 aprilie, s-au împlinit 100 de ani de la momentul în care Bojdeuca lui Ion Creangă din Iaşi devenea prima casă memorială din ţara noastră. Extrem de simplă, dar foarte cochetă, desprinsă parcă din poveşti, casa păstrează şi acum atmosfera poetică a vremurilor în care aici a locuit, în ultimii 17 ani de viaţă, Ion Creangă, scriitorul pentru „copii între 7 şi 90 de ani”, un clasic al literaturii române remarcat prin măiestria basmelor şi poveştilor sale. Tot aici vizitatorii au ocazia să admire şi câteva din obiectele care i-au aparţinut marelui nostru scriitor, cel mai iscusit, cunoscut şi admirat povestitor pe care l-a dat acest neam.

Ion Creangă s-a născut la 1 martie 1837, la Humuleşti, judeţul Neamţ, sau, conform actului din mitrica satului, moşia Mănăstirii Neamţului, Ocolul de sus, ţinutul Neamţului, partea I, care indică drept dată a venirii sale pe lume 10 mai 1839. Părinţii săi au fost Ştefan a Petrii Ciubotariul şi Smaranda Creangă, „răzeşi fără pământuri” din ţinutul Neamţului.

La 1 septembrie 1846, începe cursul primar în satul natal, la şcoala înfiinţată de preotul Ion Humulescu (Nemţeanu), cu dascălul Vasile a Ilioaei (Vasilicăi), iar în perioada 1848 – 1850 învaţă la şcoala din Broşteni.

În perioada 1950 – 1951, învaţă la un psalt de la Biserica Adormirea din Tg. Neamţ. Despre această perioadă, Creangă afirma: „Biata mama, crezând că am să ies un al doilea Cucuzel, s-a pus cu rugăminte pe lângă tata şi m-a dat să învăţ psaltichie la un psalt de la Adormirea din Târgul Neamţului peste baltă la vreo două azvârlituri de piatră de satul nostru. O iarnă am învăţat şi la această şcoală, căci iarna ce mai puteam învăţa; iar vara nu făceam purici prea mulţi pe la şcoală; trebuia s-ajut acasă la tors în pieptănaşi, la nevedit, la făcut ţevi cu sucala şi la tras la roată”.

În toamna anului 1852, se înscrie la Şcoala Domnească din Târgu Neamţ, iar doi ani mai târziu este înscris la Şcoala catiherică din Fălticeni.

În iunie 1855, trece primul examenul public la Şcoala din Fălticeni, calificându-se astfel pentru Seminarul de la Socola din Iaşi.

La 28 iunie 1858 moare Ştefan a Petrii Ciubotariul, tatăl său, iar Ion Creangă, fiind cel mai mare dintre fraţi, devine „capul familiei”, în sarcina sa intrând îngrijirea celorlalţi fraţi, renunţând pentru moment la cursurile seminarului.

La 25 ianuarie 1859, sărbătoreşte alături de foştii colegi de seminar şi cu profesorii săi unionişti, dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza şi înfăptuirea Marii Uniri, iar în acelaşi an, se va căsători – la 23 august, cu Ileana Grigoriu, fata preotului Ioan Grigoriu, şi va intra în rândul clericilor, fiind hirotonit diacon la Biserica Sf. Paraschiva din Târgu Frumos. Este perioada în care evenimentele sociale, politice şi familiale îl maturizează rapid, marcând personalitatea scriitorului, făra a-i altera, însă, umorul irezistibil.

La 12 ianuarie 1860, începe calvarul vieţii de diacon, acesta fiind momentul în care socrul său, preotul Ioan Grigoriu, încearcă să-l sugrume. Despre acest moment, Creangă avea să noteze: „12 zile ale lunii ianuarie, orele bătute unul după 12 noaptea, au venit şi stăpânul casăi, aflându-mă eu dormind, pe când toată suflarea să odihneşte, lângă a me soţie; fără să ştiu când au intrat în casă, s-au repezit şi mi-au pus unghiile în gât (ghiarale), de a mă sugruma cu totul ! …”.

O zi mai târziu, Creangă scrie o jalbă adresată Mitropolitului, însă nu i se face dreptate, ba dimpotrivă, este arestat şi închis în beciurile Mitropoliei.

La 2 mai 1860, diaconul Ion Creangă obţine mutarea de la Biserica Sf. Treime la Biserica Sf. 40 de Mucenici unde locuia, tocmai în casa socrului său, iar leafa se stabileşte la 700 de lei pe an.

În octombrie, acelaşi an, devine student în anul I la Facultatea de Teologie din Iaşi, o instituţie care nu după multă vreme avea să se închidă, iar în decembrie 1860 i se naşte fiul, Constantin.

La 30 aprilie 1863, obţine mutarea la Mănăstirea Barboi din Iaşi, iar la începutul anului 1864, după întoarcerea lui Titu Maiorescu ca director la Şcoala Normală de învăţători de la Trei Ierarhi din Iaşi, acesta, descoperind calităţile extraordinare ale diaconului, cere Ministerului să-l numească învăţător suplinitor până la terminarea studiilor de doi ani ale şcolii.

În noiembrie 1864, prin decretul domnesc nr. 1501, semnat de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Ion Creangă este numit provizoriu institutor.

În anul 1865 este, pentru o perioadă, diacon la Biserica Sf. Pantelimon din Iaşi, iar în iunie încheie cursurile de doi ani la Institutul Vasilian din Iaşi, primind Atestatul cu nota „eminentă” la toate materiile.

La 30 aprilie 1866 este numit diacon la Biserica Golia din Iaşi, iar în februarie 1868 este acuzat de presa vremii că a frecventat spectacolele Teatrului Naţional din Iaşi, un lucru interzis, însă, de canoanele bisericeşti, Creangă fiind oprit de la slujire pentru câteva luni.

În septembrie 1868, apare, în 8.000 de exemplare, „Metoda nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare”, de Ion Creangă, C. Grigorescu, G. Ienăchescu, N. Climescu, V. Răceanu şi A. Simionescu, şi, de asemenea, Creangă semnează şi publică poezia „Păsărica în timpul iernei”.

La 24 octombrie 1870, Ion Creangă face schimb de posturi didactice cu părintele Gh. Ienăchescu, fost coleg şi colaborator la manualele şcolare, astfel că ajunge la Şcoala primară sucursala nr. 1 din Iaşi, iar un an mai târziu apare „Învăţătoriul copiilor – carte de cetit în clasele primare de ambele sexe cu litere, slove şi buchi, cuprinzând învăţături morale şi instructive”, de C. Grigorescu, Ion Creangă şi V. Răceanu.

bojdeuca lui CreangaÎntr-o zi de duminică, pe 10 august 1871, diaconul Ion Creangă apare la slujbă tuns şi cu pălărie, acest moment fiind începutul unui lung şir de necazuri pentru el. Este convocat de mai multe ori în faţa Consistoriului Mitropoliei, dar nu se prezintă, este oprit din lucrarea diaconiei, şi, în cele din urmă este judecat în lipsă, inclusiv pentru faptele din anul 1868, iar verdictul Consistoriului suna astfel: „Diaconul Ioan, pentru că au mers la teatru şi apoi la cercetare au cutezat a susţine că nu au greşit, ci încă s-a silit a argumenta că acolo au găsit moralul dumnezeiesc; pentru că au slobozit cu puşca asupra bisericii; pentru că după aceea nici trăieşte cu soţia sa şi încă s-au tuns părul, să fie oprit de lucrarea diaconiei pentru totdeauna”.

Era în anul 1872, când Creangă pierde calitatea de cleric, este destituit şi din învăţământ şi este dat afară şi din casa din curtea Mănăstirii Golia în care locuise încă din anul 1866.

O va cunoaşte pe Tinca Vartic, nepoata diaconul Vartic, alături de care îşi va petrece tot restul vieţii, mutându-se în Ţicăul Iaşului, într-o „bojdeucă de căsuţă”, situată pe o ulicioară dosnică, „plină de noroi cînd sînt ploi mari şi îndelungate zise şi putrede iar la secetă gemea colbul pe dînsa.”

Fiind exclus din rândul clerului, are voie să divorţeze, astfel că în februarie 1873 înaintează Tribunalului cererea de desfacere a căsătoriei, iar în septembrie se pronunţă divorţul lui Creangă de soţia sa, Ileana , „pentru abandonarea domiciliului de şase ani de zile, care se consideră cea mai mare insultă conform art. 212 Cod Civil şi pentru alte insulte tot atât de grave”. Martorii declaraseră că în anul 1867 Creangă merge la Neamţ şi soţia sa ramasă în Iaşi „a abuzat de încrederea soţului său”.

În septembrie 1874, este numit institutor la clasele I şi II-a de la Şcoala primară de băieţi nr. 2 din Păcurari, Iaşi

La 29 noiembrie 1874, Ion Creangă publică poeziile „Nu lucrezi n-ai ce mânca !” şi „Ia, clopoţelul sună” şi povestirile „Păcală, Inul şi cămeşa”, „Acul şi barosul” şi „A fost, a fost, că de n-ar fi fost nu s-ar povesti”.

În anul 1875, este numit într-o comisie de examinare a cărţilor didactice, ocazie cu care face cunoştinţă cu Eminescu, care avea apoi să îl introducă la Junimea, unde Creangă publică, în acelaşi an, în revista „Convorbiri literare”, „Soacra cu trei nurori” şi „Capra cu trei iezi”.

În anul 1876, în ianuarie, revizorul şcolar Mihai Eminescu dă o Circulară de introducere a cărţilor didactice în şcoală, între acestea aflându-se şi „Metoda nouă de scriere şi cetire pentru uzul clasei I primare” şi „Învăţătorul copiilor”, de Ion Creangă.

În iunie, Mihai Eminescu se va muta pentru câteva luni la Ţicău, la bojdeucă, la bunul său prieten Ion Creangă. Eminescu a rămas încântat de acest fel de viaţă, de peisajul rustic din jurul bojdeucii unde „cînd se lasă sara, coborau turme de oi, buciumul suna cu jale, apele izvorau clar din fîntîne, de undeva, dinspre biserica Vulpe sau Sf. Haralambie, se auzeau toaca răsunînd mai tare”. Încetul cu încetul, Creangă îşi dezlega sacul cu poveşti, zicători şi snoave, iar poetul râdea cu poftă şi-l îndemna mereu să scrie. În zilele însorite, cei doi buni prieteni ieşeau prin spatele bojdeucii şi porneau încet spre Ciric, admirând în tăcere frumuseţile Iaşului.

Tot în iunie, Mihai Emienscu primeşte postul de redactor al ziarului „Curierul de Iaşi”, iar în numerele din 13 şi 16 iunie va fi retipărită povestea „Dănilă Prepeleac”, de Ion Creangă.

Bojdeuca lui Ion Creangă din Iaşi, octombrie 2012
Bojdeuca lui Ion Creangă din Iaşi, octombrie 2012

În iunie 1879, Ion Creangă cumpără locul şi Bojdeuca din Ţicău pe numele Tincăi Vartic, după ce a scris el însuşi actul şi l-a semnat ca martor şi după ce a plătit 50 de galbeni austrieci – „a treizeci şi şepte de lei vechi galbenul”. Astfel Creangă o face proprietară pe femeia care avea grijă de el şi de gospodărie, însă întreaga viaţă s-a considerat proprietar pe această „bojdeucă de căsuţă”, cu două odăi.

Aici, s-a gospodărit „ca la mama acasă”. „În odaia din stînga şi-a făcut un pat sănătos de blană de stejar, şi-a aşezat o masă oleacă boierească pentru scris, un raft pentru cărţi, iar lîngă vatra sobei cu horn şi-a pus o măsuţă rotundă cu trei picioare cu scaunele mici şi veselă ca la Humuleşti: străchini adînci, linguri de lemn, cofe, ceun de tuci, oale de lut în care fierb bine sarmalele. Cuptorul ere pregătit pentru poale în brîu şi alivenci înecate în smîntînă.”

Căsuţa mai avea o prispă înspre nord, unde se afla şi uşa de intrare şi un cerdac – o logie populară, cu deschidere generoasă spre orizontul dinspre răsărit, sprijinit de dealurile Ciric şi Sorogari.

Exista şi un adevărat ritual, el se punea pe pat, Tinca Vartic așeza masa pe pat în fața lui și acolo mânca. Trebuie spus că Tinca Vartic era o femeie simplă, bună gospodină, a avut grjă de Creangă mai ales atunci când a fost foarte bolnav, între cei doi fiind vorba de o înțelegere între doi oameni în vârstă, încercați de greutăți.

La vremea aceea, Ion Creangă devenise recunoscut pentru faptul că la căsuţa sa din Ţicău deţinea un număr foarte mare de pisici, peste 30, iar fiecare purta câte un nume asociat unei persoane reale din viaţa sa, elocvent fiind numele dat unei din feline, Mărioara, după mătuşa lui zgârcită din satul natal Humuleşti.

Continuarea pe rador.ro.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Jurnal militar
Meteo Chişinău
0 °C
Cer acoperit de nori
Umiditate:82 %
Vint:3,1 m/s
Dum
-2 °C
Lun
-3 °C
Mar
0 °C
Mie
-0 °C
Joi
-1 °C

Curs oficial BNM 18 Noiembrie 2018

MDL RATĂ TREND
EUR 19.3137 -0.0000
USD 17.0729 -0.0000
RON 4.1402 -0.0000
UAH 0.6145 -0.0000
RUB 0.2568 -0.0000
Arhivă Radio Chișinău