A urmat cursurile Gimnaziului "Gh. Lazăr", ale Liceului "Sf. Sava" și pe cele ale Școlii de Belle-Arte din București, condusă de Theodor Aman, la secția nou creată de Desen linear și Caligrafie (1869-1870), în clasa marelui pictor, potrivit Dicționarului Membrilor Academiei Române, realizat de Dorina Rusu (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, București, 2003).

Din 1872 a fost profesor suplinitor la Catedra de Desen linear și Caligrafie a Școlii de Arte Frumoase din București, profesor la Seminarul Episcopiei din Buzău, la Gimnaziul Comunal "Tudor Vladimirescu" și la Școala de Meserii din același oraș.

Pictor modern important al secolului al XIX-lea, pe plan național și european, Ion Andreescu a fost un admirabil peisagist, un bun colorist, cu tablouri de mici dimensiuni, ca niște bijuterii cristaline.

A creat portrete, naturi statice, și mai ales peisaje inedite: "Pădurea de fagi", "Stejarul", "Stânci și mesteceni", "Mesteceni la marginea bălții" etc. În 1876 a participat la cea de-a treia expoziție a Societății "Amicii Belle-Arte", cu o serie de compoziții, între care: "Oală cu flori", "Plopi la marginea satului", "Peisaj din crângul Buzăului", "Pești". Din această perioadă datează și primul său "Autoportret", ca și o serie de tablouri, între care: "Natură moartă cu coș și legume", "Târg de Drăgaică", "Bâlci în preajma Buzăului".

La sfârșitul lui 1878, a plecat ca bursier la Paris, unde a frecventat cursurile Academiei "Julian", fiind admis, totodată, și la Salonul oficial parizian, unde a expus două lucrări: "Începutul primăverii" și "Bâlci în România". După închiderea Salonului a plecat la Barbizon, unde a lucrat alături de Nicolae Grigorescu, G.D. Mirea, Alexandru Djuvara, cultivând pictura în plein-air (precursoarea impresionismului), alături de pictori independenți, printre care se aflau Corot, Millet, Courbet, Monet (promotorul impresionismului, curent denumit astfel după tabloul său, din 1874, "Impresie, răsărit de soare").

Întâlnirea cu Nicolae Grigorescu și cea cu Școala de la Barbizon au avut un rol foarte important în formarea ca pictor a lui Andreescu, de la marele Grigorescu deprinzând autonomia expresiei plastice și importanța personalității. Începând cu 1879, a pictat la Barbizon în verile anilor următori. Din perioada pariziană au fost datate o serie de lucrări, între care: "Iarna la marginea Barbizonului", "Iarna în pădure", "Seară de toamnă la Barbizon", "Stradă la Barbizon, vara", "Stâncile de la Apremont", "La treierat" ș.a., precum și "Cap de fată", "Nud de femeie în picioare", "Studiu de nud pe scaun", "Băiat costumat", "Femeie drapată în albastru", "Femeie în roz".

În 1881, a participat atât la Salonul parizian ("Iarna la Barbizon"), cât și la Expoziția artiștilor în viață de la București ("O dimineață la Barbizon" sau "Drumul mare", "Seară de toamnă la Barbizon" sau "Călăreț în amurg").

La expoziția de la Sala Stavropoleos din București, din 1882, a fost prezent cu 60 de tablouri, adevărată retrospectivă a pictorului, singura de altfel din timpul vieții, între tablourile expuse cu această ocazie numărându-se: "Bătrân cu plete", "Pahar cu tufănele", "Pomi înfloriți" etc.

Grav bolnav de tuberculoză, Ion Andreescu s-a stins din viață la 22 octombrie 1882, la numai 32 de ani, la București.

A fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române, la 28 octombrie 1948.