A făcut studii de gramatică română cu Ion Heliade-Rădulescu și de franceză cu J.A. Vaillant, după care a urmat Colegiul ''Sf. Sava'' din București, conform Dicționarului ''Membrii Academiei Române'' (2003). Și-a luat bacalaureatul în Litere la Sorbona (1836) și în științe matematice la Facultatea de științe a Universității din Paris (1838).

A absolvit, de asemenea, Școala de Mine din Paris (1840) și a audiat cursuri de economie politică la College de France și pe cele ale Conservatorului de Arte și Meserii din Paris.

Revenit în țară cu planuri de modernizare a exploatărilor miniere, este primit cu ostilitate și i se refuză orice funcție, din pricina activității politice din anii studenției și a colaborării sale cu I. Câmpineanu, se arată în ''Dicționarul scriitorilor români'', coordonat de Mircea Zaciu, Marian Papahagi și Aurel Sasu (Editura Fundației Culturale Române, București, 1998). Trece astfel în Moldova și devine profesor de economie politică, geometrie descriptivă, geologie și mineralogie la Academia Mihăileană din Iași (1842-1843), deschizându-și cursurile cu prelegerea ''Despre importanța economiei politice''.

Desfășoară o intensă activitate politică. A fost unul dintre fondatorii societății secrete ''Frăția'' (1843), a contribuit la apariția revistei ''Propășirea'' (1844) și a participat la Revoluția Română de la 1848, fiind trimis în misiune la Constantinopol, pentru a obține sprijin politic și diplomatic. Din inițiativa lui Ion Ghica și a lui C.A. Rosetti, în Țara Românească se constituie în aprilie 1848, în jurul societății ''Frăția'', un comitet revoluționar. Ion Ghica face parte, de asemenea, din comitetul revoluționar cu o componență lărgită din Țara Românească, constituit la 10/22 mai 1848, alături de Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti, I.C. Brătianu, Cezar Bolliac, frații Golești, Ion Heliade Rădulescu ș.a.

După izbucnirea revoluției în Țara Românească și formarea guvernului provizoriu de la 14 iunie 1848, acesta din urmă a acționat pentru consolidarea revoluției și recunoașterea ei de către puterile europene, trimițând mai mulți emisari. Astfel, lui Ion Ghica i-a revenit sarcina să poarte tratative cu Poarta Otomană pentru a o convinge să accepte guvernul și programul revoluționar. După înfrângerea revoluției a plecat în exil și a făcut parte, alături de Nicolae Bălcescu, C.A. Rosetti ș.a., din comitetul aflat în fruntea ''Asociației române pentru conducerea emigrației'', constituită la Paris la 2 decembrie 1849. Rămas în exil, a fost guvernator (1854) și apoi bei (prinț) de Samos (1856). Perioada petrecută pe insula Samos este evocată în ''Scrisori'' și în ''Amintiri din pribegia după 1848''.

Revenit în țară în 1858, a ocupat, după Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859, diferite funcții: prim-ministru și ministru de Interne al Moldovei (1859) și al Țării Românești (octombrie 1859 — mai 1860), iar după Unirea definitivă a Principatelor Române a fost vicepreședinte al Adunării Legislative, director în Departamentul Lucrărilor Publice (1861), membru în Consiliul Superior al Instrucțiunii Publice (1862).

Sursa: gazetadambovitei.ro „Blazonul familiei Ghica, în Capela Ghergani.”

Ion Ghica s-a aflat în fruntea grupării liberale ''moderate'' și s-a numărat printre diplomații români străluciți din acea perioadă, alături de Mihail Kogălniceanu, I.C. Brătianu, P.P. Carp, Vasile Alecsandri, D.A. Sturdza ș.a. După abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, la 10/11 februarie 1866, la 11 februarie s-a constituit o locotenență domnească, precum și un guvern provizoriu în care Ion Ghica era prim-ministru și, totodată, ministru de externe. După proclamarea lui Carol I ca domnitor al României, la 10/22 mai 1866, Ion Ghica a condus guvernul de orientare liberal-moderată din perioada 15 iulie 1866-1 martie 1867, fiind, de asemenea, și ministru de Interne. Ca urmare a tratativelor inițiate de Ion Ghica, Poarta îl recunoaște pe Carol I principe ereditar, printr-un firman emis la 11/23 octombrie 1866.

A condus, de asemenea, guvernul liberal din perioada 18 decembrie 1870 — 11 martie 1871 și s-a numărat printre fondatorii Partidului Național Liberal (1875). Ion Ghica a fost, de asemenea, trimis extraordinar și ministru plenipotențiar la Londra (1881-1890).

Ideile sale politice le-a expus într-o serie de broșuri apărute la Paris. A militat pentru restructurarea procesului de învățământ din Moldova, proiect publicat parțial sub titlul ''Însemnări asupra învățăturii publice'', ca și pentru înființarea unei publicații economice și literare în toate limbile vorbite în Imperiul Otoman, intenție nefinalizată însă, se arată în Dicționarul ''Membrii Academiei Române''.

A fost director general al teatrelor (1877-1881) și a încercat să stimuleze repertoriul original și să dea un impuls vieții teatrale românești. A fost printre primii care au tratat, în românește, probleme economice, scriind în acest domeniu articole sau lucrări apărute în ciclul ''Convorbiri economice'' (două volume, 1865-1875).

În literatură, numele său se leagă îndeosebi de genul epistolar — ''Scrisori către Alecsandri'', apărute, în 1879, în ''Convorbiri literare, apoi, în 1884, și în volum. ''Lăsând la o parte ''Convorbiri economice'', scriere cu intenții științifice, dar cu semnificative insule literare, istoricul și criticul literar de astăzi se va întoarce la memorialistul ''Scrisorilor'', fie spre a descoperi un narator din familia lui Creangă, fie premoniții ale fabulosului balcanic explorat pe urmele sale de Mateiu I. Caragiale, T. Arghezi, I. Barbu, fie un predecesor al balcanismului picaresc din P. Istrati și Z. Stancu'' scrie criticul și istoricul literar Elena Tacciu (''Dicționarul scriitorilor români'').

Ion Ghica a fost ales membru (din 13 august 1874) și președinte al Societății Academice Române (1876-1879), apoi al Academiei Române (1879-1882, 1884-1887, 1890-1893, 1894-1895).

Sursa: gazetadambovitei.ro „Tăranii de pe moșia lui Ghica de la Ghergani, la capela de pe moșie.”

Ion Ghica a murit la 22 aprilie 1897, la moșia din Ghergani, județul Dâmbovița, unde a și fost înmormântat.

La data de 22 septembrie 2016, la Academia Română a avut loc o sesiune dedicată bicentenarului nașterii lui Ion Ghica. Tot cu prilejul împlinirii a 200 de ani de la nașterea lui Ion Ghica a fost lansată, în 2016, monografia ''Domeniul lui Ion Ghica de la Ghergani'' de Ruxanda Beldiman, apărută la Editura Istoria Artei.

Sursa: Agerpres