Studiile universitare le face la Facultatea de Filologie-Istorie-Pedagogie a Universității ''Al.I. Cuza'' din Iași, inițial la Secția de limba și literatura rusă, de unde s-a transferat apoi la Secția de limba și literatura română (1955-1960). Încă din anii studenției s-a afirmat ca poet, conducând cenaclul Casei de Cultură a Studenților. După absolvire, în 1960, s-a stabilit în București, devenind în același an redactor la revista ''Viața Studențească'' (unde a și debutat, în 1959, cu versuri), apoi, din 1963, la ''Luceafărul''. De acum cunoaște o ascensiune rapidă în lumea literară, ca poet, prozator, dramaturg, eseist și critic literar. În 1992, și-a susținut doctoratul în filologie la Universitatea din București, cu teza ''Insolitul ca energie creatoare, cu exemple din literatura română''.

A participat la Bienala de poezie de la Knokke-Le-Zoute (Belgia, 1966), a luat parte la International Writing Program (Program Internațional Scriitoricesc) al Universității din Iowa (SUA, 1970-1971), i-a fost acordată o bursă de studii pe o perioadă de un an la Academia de Artă din Berlinul de Vest (1972). Începând cu anul 1966, a întreprins călătorii de studii în majoritatea țărilor europene, în SUA și Mexic, a participat la congrese și festivaluri internaționale.

A fost redactor la revistele ''Viața românească'', ''Viața studențească'' (1960-1963), ''Luceafărul'' (1963-1966), redactor-șef la Studioul Cinematografic ''Animafilm'' din București (1966-1972), redactor-șef al revistei ''Ramuri'' din Craiova (1978-1990), iar în 1990 a fost numit director al Editurii ''Scrisul românesc'' din Craiova. A fost ministru al Culturii în perioada 25 noiembrie 1993-5 mai 1995.

Marin Sorescu a scris literatură de toate genurile, situându-se printre cei mai prodigioși scriitori români, iar scrierile sale au fost traduse în zeci de limbi străine.

După debutul ca poet în reviste literare, în 1964 a avut loc și debutul editorial, cu volumul de parodii ''Singur printre poeți'', stilul său original impunându-se și prin volumele de versuri publicate ulterior: ''Poeme'' (1965, Premiul Uniunii Scriitorilor din România), ''Moartea ceasului'' (1966), ''Tinerețea lui Don Quijote'' (1968), ''Tușiți'' (1970), ''Suflete, bun la toate'' (1972), ''La lilieci'' (vol. I-V, 1973-1995; I — 1973, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie, II — 1977, Premiul Academiei Române, III — 1980, IV — 1988, V — 1995), ''Astfel'' (1973), ''Descântoteca'' (1976), ''Sărbători itinerante'' (1978), ''Ceramică'' (1979), ''Fântâni în mare'' (1982), ''Apă vie, apă moartă'' (1987), ''Poezii alese de cenzură'' (1991), ''Traversarea'' (1994).

Ca dramaturg, autorul a continuat experiența teatrului existențialist și a teatrului absurdului, oglindită excepțional de piesele sale: ''Iona'' (1968, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie și, apoi, Premiul Academiei Române), ''Există nervi'' (1968), ''Paracliserul'' (1970), ''Matca'' (1973), ''Pluta meduzei'' (1974), ''Setea muntelui de sare'' (1974, culegere de piese, Premiul Uniunii Scriitorilor pentru dramaturgie), ''Răceala'' (1976), ''A treia țeapă'' (1980), ''Ieșirea prin cer'' (1984), ''Vărul Shakespeare'' (1988).

A semnat și proză umoristică și satirică (romanele ''Trei dinți din față'', 1977; ''Viziunea vizuinii'', 1981), eseuri (''Teoria sferelor de influență'', 1969; ''Insomnii'', 1971; ''Starea de destin'', 1976), cronici literare (''Ușor cu pianul pe scări'', 1986, Premiul ''George Călinescu'' și al Uniunii Scriitorilor pentru critică literară), interviuri despre poezie (''Tratat de inspirație'', 1985). A tradus integral creația poetică a lui Boris Pasternak (traduceri adunate în volumul ''Lirice''). A mai publicat și literatură pentru copii: ''Unde fugim de acasă?'' (1967, proză), ''O aripă și-un picior ( Despre cum era să zbor)'' (1970, versuri), ''Cocostârcul Gât-Sucit'' (1987, versuri), ''Cirip-Ciorap'' (1993, versuri). 

Marin Sorescu s-a remarcat totodată și ca un pictor de talent, având expoziții personale în țară și în străinătate: Brașov (1989), Cluj-Napoca (1990), Irlanda (1991), Paris (1992, expoziție colectivă), București (1992).

Pe lângă premiile din partea Uniunii Scriitorilor din România a mai fost distins cu Premiul Academiei Române, cu Medalia de aur pentru poezie ''Ospiti Napoli'', decernată în orașul Napoli (1970), Premiul internațional ''Le Muze'' acordat de Academia delle Muze din Florența (1978), Premiul mondial de poezie ''Fernando Riello'' (Madrid, 1983), cu prestigiosul premiu internațional ''Gottfried von Herder'' pe 1991 pentru întreaga operă (Viena), Premiul Felix Romuliana (Belgrad, 1994). A fost propus de Academia Română pentru Premiul Nobel pentru Literatură.

La 9 martie 1991, devine membru corespondent, iar din 12 martie 1992 — membru titular al Academiei Române. A fost, de asemenea, membru corespondent al Academiei ''Mallarme'' din Paris (1983).

Marin Sorescu a încetat din viață la 8 decembrie 1996, la București.

În 2016, când se împlinesc 80 de ani de la nașterea marelui scriitor, respectiv 20 de ani de la trecerea sa în eternitate, Marin Sorescu este omagiat de teatrul care-i poartă numele — Teatrul Național ''Marin Sorescu'' din Craiova, care organizează o serie de manifestări culturale în acest sens.

De asemenea, Institutul Cultural Român ''Mihai Eminescu'' la Chișinău, în colaborare cu Muzeul Național al Literaturii Române din București, Fundația Dignitas din București și Biblioteca Municipală ''B.P. Hasdeu" din Chișinău organizează, la 18 februarie 2016, o manifestare muzical-literară dedicată lui Marin Sorescu.

Sursa: Agerpres