Mircea Eliade s-a născut la 9 martie 1907, în București, ca fiu al lui Gheorghe Ieremia (devenit Eliade prin schimbarea numelui).

A învățat la Liceul "Spiru Haret" între anii 1917 și 1925. Încă din perioada liceului s-a instruit în științele naturii, filosofie, beletristică, a studiat greaca veche, latina, ebraica, persana, italiana, engleza, tibetana, sanscrita, pentru a lua contact direct cu spiritualitatea fiecărei națiuni, pentru a cerceta filosofia și cultura acestora.

A fost student al Facultății de Litere și Filosofie a Universității din București, în perioada 1925-1928. Aici i-a avut ca profesori pe C. Rădulescu-Motru, P.P. Negulescu, Mircea Florian și Nae Ionescu. Și-a completat studiile la Universitatea din Calcutta, între 1928 și 1931. A obținut titlul de Doctor în filosofie în anul 1933, cu teza ''Istorie comparată a tehnicilor Yoga''.

A călătorit în Italia în anii 1927 și 1928, unde l-a cunoscut pe scriitorul Giovanni Papini. Perioada petrecută în India între 1928-1932 îi va marca decisiv existența și implicit opera. Se inițiază în practicile hinduse și îi cunoaște pe marele profesor Surendranath Dasgupta și pe filosoful și poetul Rabinddranath Tagore.

Între 1933 și 1940, a fost asistent la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București, ținând cursuri de filosofia și istoria religiilor. A inaugurat, la sfârșitul anului 1933, un curs despre "Problema răului în filosofia indiană".

A fost ales deputat în Parlamentul României pe listele partidului Totul pentru Țară, fiind arestat în 1938 și închis în lagărul de la Miercurea Ciuc.

În 1940, a fost numit atașat cultural pe lângă Ambasada României din Londra, fiind transferat, în 1941, la cea din Lisabona, unde a rămas până în 1944.

În 1945, s-a stabilit la Paris, unde a rămas până în anul 1957. În Franța a predat la Ecole Pratique des Hautes Etudes un curs liber pe teme de istoria religiilor (1946-1948). Tot din 1945, dar până în 1957, a predat și la Sorbona.

A participat la diferite congrese internaționale și a conferențiat în Italia, Germania, Suedia, Norvegia.

În 1956, a fost invitat să țină o serie de prelegeri la Universitatea din Chicago, stabilindu-se aici definitiv, din martie 1957, ca profesor de istoria religiilor. A devenit apoi profesor titular și coordonator al Catedrei de istoria religiilor (Catedra "Mircea Eliade", din 1985), iar din 1962 a fost "distinguished service professor".

Preocupat încă din tinerețe de studiul variatelor forme ale religiei, Mircea Eliade a fost atras de religiile Indiei antice, apoi de șamanism, de semnificația mitului primitiv, de morfologia sacrului și de istoria credințelor religioase, potrivit lucrării ''Membrii Academiei Române'', Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003. Opera sa științifică și religioasă (studii, lucrări, eseuri, rezultate în urma cercetărilor sale asupra religiilor) este recunoscută pe plan mondial ca una dintre cele mai importante contribuții contemporane în cadrul istoriei și morfologiei religiilor, fiind indispensabilă oricărei analize temeinice a fenomenului religios.

Este autorul termenului și conceptului de ''hierofanie'', provenit din cuvintele grecești ''hieros'' (sacru) și ''phainein'' (profan). Mircea Eliade a susținut că hierofania desemnează, în orice religie, diversele forme sub care se manifestă sacrul.

Printre scrierile sale în domeniul istoriei și filosofiei religiei se numără: "Yoga. Essai sur les origines de la mysthique indienne" (1936), "Traite d'histoire des religions" și "Le mythe de l'eternel retour" (1949) — lucrările care i-au adus faima mondială, "Le chamanisme et les techniques archaiques de l'extase" (1951), "Images et symboles" (1952), "Le Yoga. Imortalite et liberte" (1954), "Forgerons et alchimistes" (1956), "Mythes, reves et mysteres" (1957), "Naissances mystiques" (1959), "Aspects du mythe" (1963), "Le Sacre et le Profane" (1965), "De Zalmoxis a Gengis-Khan" (1970), "La nostalgie des origines" (1972), impunătoarea lucrare "Histoire des croyances et des idees religieuses" (I-III; 976,1978,1983), "Occultism, witchraft and cultural fashions" (1976). A elaborat, de asemenea, împreună cu I.P. Culianu, un "Dicționar al religiilor" (1989), rezultat în urma studierii a 33 de religii sau grupuri de religii.

A mai publicat și volume de eseuri filosofice: "Alchimia asiatică" (1934), "Cosmologie și alchimie babiloniană" (1937), "Soliloquii" (1932), "Oceanografie" (1934), "Fragmentarium" (1939), "Mitul reintegrării" (1942), "Comentarii la legenda Meșterului Manole" și "Insula lui Euthanasus" (1943).

A colaborat, încă din anii de liceu, cu proză fantastică, articole științifice în publicații ca "Ziarul științelor populare și al călătoriilor" (debut în 1921 cu un articol științific și cu povestirea fantastică "Cum am găsit piatra filosofală", pentru care i s-a acordat premiul I al ziarului), "Revista Fundațiilor Regale", "Cuvântul" (în care a publicat în 1926 "Romanul adolescentului miop"), "Universul", "Viața literară".

A editat revistele "Zamolxis. Revue des etudes religieuses" (Paris, 1939-1942, redactor-șef), "Antaios" (Stuttgart, 1960-1972, împreună cu Ernest Junger) și a condus publicația "History of religions" (Chicago, 1961—1986). A mai redactat, împreună cu V. Ierunca, periodicele "Caiete de dor" (1951-1957), "Ființa românească" (1963-1968), "Limite" (din 1969), "Ethos" (din 1973).

Ca scriitor, a debutat cu romanul "Isabel și apele diavolului" (1930), continuând cu romane și nuvele, proză fantastică: romane — "Maitreyi" (1933, Premiul "Techirghiol-Eforie") ce i-a adus celebritatea la numai 26 de ani, "Întoarcerea din rai" și "Lumina ce se stinge" (1934), "Huliganii" (I—II, 1935), Domnișoara Christina" (1936), "Șarpele" (1937), "Nuntă în cer" (1938), "Noaptea de Sânziene" (I-II, 1970); nuvele — "Secretul doctorului Honigberger" și "Nopți la Serampore" (1940), "Pe strada Mântuleasa" (1968), "La țigănci" (1969), "În curte la Dionis" (1977), "Tinerețe fără tinerețe" (1978). A mai publicat eseuri — "Despre Eminescu și Hasdeu" (1987), a realizat ediția critică "B.P. Hasdeu", a scris piese de teatru — "Coloana nesfârșită" (1970) și "Iphigenia" (1974) și memorialistică — "India" (1934), "Fragments d'un journal" (I-II, 1973-1981), "Memoires", "L'epreuve du labyrinthe" (1978).

A fost membru și președinte al Academiei americane de Științe și Arte din anul 1966, al Academiei Belgiene de Științe și al Academiei Britanice de Științe. Din 3 iulie 1990, este membru titular post-mortem al Academiei Române. A fost distins cu titlul Doctor Honoris Causa al universităților din Washington, Yale, La Plata, Chicago.

În 1937, a fost distins cu premiul I al Societății Scriitorilor Români pentru ediția critică în două volume intitulată ''B. P. Hasdeu — Scrieri literare, morale și politice''. A primit Premiul ''Bordin'' al Academiei Franceze și Legiunea de Onoare (1978).

Mormântul scriitorului Mircea Eliade din cimitirul Universității Chicago

A murit la vârsta de 79 de ani, la 22 aprilie 1986, la Chicago (SUA).

Sursa: Agerpres.ro