Document al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj în zona de est a României, în județele limitrofe Republicii Moldova

  • 21 Mai 13:32
Document al Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență: Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj în zona de est a României, în județele limitrofe Republicii Moldova

Rusia operează deja printr-un război electronic care este activ inclusiv în zona de Est a României. Oricât de alarmantă vi se pare această informație, ea cuprinde esența unui raport publicat pe 10 mai 2024 de o instituție oficială aflată în subordinea Ministerului român al Afacerilor Externe. Este vorba despre Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, o structură de expertiză cu sediul la București, care operează în sprijinul NATO, al Uniunii Europene și al partenerilor internaționali.

Documentul se numește “Cât de periculoase sunt atacurile electromagnetice ale Federației Ruse pentru apărarea civilă?” și este elaborat și publicat de Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, sub coordonarea autorilor Sînziana Iancu și Paul Mândraș, doi experți cu pregătire și experiență în domeniul militar și al informațiilor de apărare. Informațiile cuprinse în acest raport de 44 de pagini vorbesc în principal despre pericolul reprezentat de “capacitățile avansate de război electronic dezvoltate de Forțele Armate ruse”, scrie Digi24.

Acestea - spun autorii - “reprezintă o amenințare la adresa integrității sistemelor GNSS (sistemele globale de navigație prin satelit /Global Navigation Satellite System - n.r) , utilizând tehnici avansate de bruiaj (jamming) și spoofing pentru a perturba funcționarea acestora”. Concret, autorii susțin că “războiul electronic, care implică utilizarea semnalelor electromagnetice pentru a identifica, intercepta și perturba operațiile adversarului, a devenit un element central al invaziei Federației Ruse în Ucraina, afectând însă și statele NATO”.

Documentul vorbește pe larg despre aceste “capacități avansate de război electronic dezvoltate de Forțele Armate ruse, inclusiv utilizarea sistemelor R-330Zh, Borisoglebsk-2 și Zhitel pentru bruiajul semnalelor GPS și protecția propriei infrastructuri strategice”. Ce fac aceste sisteme de bruiaj și care sunt riscurile de securitate la adresa României?

Ne spune destul de clar documentul citat: “Implementarea dispozitivelor de bruiaj GPS în zonele de coastă ale Mării Negre și Mării Baltice compromite securitatea și funcționarea optimă a porturilor, generând riscuri de falsificare a sistemelor de telecomunicații și, în cazuri mai grave, conducând la coliziuni între nave. Acest lucru perturbă procedurile de încărcare și descărcare a mărfurilor, având potențialul de a genera pierderi de ordinul sutelor de milioane de euro. Mai mult, bruiajul poate afecta dronele și aeronavele care operează în aceste zone, compromițând astfel siguranța aeriană și maritimă în regiune Pe termen mediu și lung, interferențele electromagnetice ale Federației Ruse pot destabiliza semnificativ sistemele de navigație ale României, în special în Dobrogea și Moldova, afectând astfel siguranța zborurilor și navigației. Perturbarea comunicațiilor și a navigației poate duce la creșterea riscului de accidente aviatice și maritime, împiedicând operațiile de transport și provocând pierderi economice semnificative. De asemenea, astfel de acțiuni pot afecta infrastructura de telecomunicații și pot submina securitatea națională prin culegerea de informații sensibile și inducerea în eroare a sistemelor de apărare”.

Estul României, în raza de acțiune a bruiajelor Rusiei

Raportul invocă datele publicate de website-ul GPSJAM, care documentează activitatea de blocare a semnalelor GPS.

“Astfel, la data de 03 mai 2024, zonele de pe teritoriul românesc în care se arată o perturbare masivă a sistemelor de navigație aeriană sunt cu precădere cele de graniță, în localitățile Galați, Bacău, Iași, dar și în Constanța. La data de 02 mai 2024, Bacău, Galați, Tulcea și Constanța sunt “înroșite”. Exceptând zilele de 15, 21 și 22 din luna aprilie, când și Bacăul a fost inclus pe harta roșie a interferențelor sistemului GPS, Galați, Tulcea și Constanța sunt cele mai vizate, fiind aflate în “zona roșie” a hărții.

În perioada 09-10 aprilie 2024, au apărut semnale de interferențe GPS și în zona Iași”, spun autorii documentului citat.

De asemenea, este citată în raport și o declarație din septembrie 2023 a generalului Daniel Petrescu, șeful Statului Major al Armatei Române de la momentul respectiv, care, cu ocazia unui forum al Centrul Euro-Atlantic pentru Reziliență, “a avertizat împotriva pericolelor de navigație pe care le prezintă aceste interferențe și a acuzat Federația Rusă că obstrucționează în mod constant comunicațiile GPS inclusiv pentru navele din zona maritimă română. Acest lucru, coroborat cu tulburările din regiunea Mării Negre, a transformat zona într-un centru al activităților militare rusești”.
.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograful de vineri cu Victor Buruiana
Meteo Chișinău
5,52
Ploaie ușoară
Umiditate:82 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău