Activitatea Comitetului Consultativ Independent Anticorupție se desfășoară cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, al guvernului Statelor Unite ale Americii, dar și al altor donatori.
DOC | Maia Sandu a semnat decretul privind numirea unui nou membru în cadrul Comitetului consultativ anticorupție pe lângă Președintele Republicii Moldova
-
11 Decembrie 2021 13:55
Preșdinta Maia Sandu a semnat decretul privind numirea unui nou membru în cadrul Comitetului consultativ anticorupție pe lângă Președintele Republicii Moldova. Este vorba de expertul internațional în domeniul justiției, Laurențiu Hadîrcă.
Amintim că Maia Sandu a anunțat la începutu lunii iunie curent despre crearea Comitetului consultativ anticorupție pe lângă Președintele Republicii Moldova din care făceau parte șase membri: trei din Republica Moldova – Alina Radu, Tamara Razin și Nadejda Hriptievschi și trei internaționali – James Wasserstrom (SUA), Laura Ștefan (România) și Drago Kos (Slovenia).
Ulterior, jurnalista Alina Radu a anunțat că renunță la acastă calitate.
„Retragerea mea a fost determinată de discuții, în special în rândul unor donatori externi ai ZdG, care au pus la îndoială integritatea mea jurnalistică din momentul în care am fost numită în acest comitet de către președinție.
Pentru transparență, comunic tuturor că nu am avut niciun contract cu președinția, nu am primit niciun fel de comenzi sau solicitări și nu am primit niciun ban sau alte favoruri de la instituția prezidențială, nici de la alte instituții de stat în legătură cu această activitate”, a declarat atunci Alina Radu.
Lansarea Comitetului are scopul de a cerceta cazuri de corupție mare și va comunica public despre acestea, de a analiza impedimentele în calea luptei eficiente împotriva corupției și de a face recomandări pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și instituțional, potrivit unui comunicat al Președinției.