DOC | Inițiativă legislativă privind reglementarea activității magazinelor duty-free, înregistrată în Parlament

  • 22 Noiembrie 2021 15:28
DOC | Inițiativă legislativă privind reglementarea activității magazinelor duty-free, înregistrată în Parlament

Președintele Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, deputatul PAS, Dumitru Alaiba, a anunțat că a înregistrat o inițiativă legislativă (pregătită împreună cu colegii de la Serviciul Vamal) „care vine să reglementeze activitatea magazinelor duty-free în conformitate cu practicile internaționale”.

„- Stabilim limite de comercializare la cele plasate la ieșire;
- Se anulează facilitățile la cele de la întrare în partea ce tine de aminarea drepturilor de import;
- Se inversează formula de facilități prin achitarea la import a TVA-ului și accizului, cu restituirea după comercializare, unde se va efectua verificarea limitelor de vânzare.
Acest proiect de lege are drept scop tratarea echitabilă prin aplicarea impozitelor asupra mărfurilor care sunt comercializate atât pe teritoriul Republicii Moldova cât și în zonele vamale amplasate la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova (magazinele duty-free), prin uniformizarea regimurilor de impozitarea aplicabil în legislația fiscală și vamală.
În prezent se constată că aceleași mărfuri fiind comercializate în regimuri diferite creează o concurență neloială prin scutirea de TVA și accize aplicate asupra mărfurilor comercializate în regim duty-free.
Scopul proiectului de lege este asigurarea unei echități fiscale pentru contribuabili și diminuarea pierderilor bugetare din neîncasarea impozitelor și taxelor la buget prin existența prevederilor ce oferă scutire pentru mărfurile ce sunt comercializate în zonele de control vamal la intrarea pe teritoriul Republicii Moldova.
De asemenea, prevederile noului Cod vamal care intră în vigoare începând cu 01 ianuarie 2023, corespunde legislației Uniunii Europene, care prevede posibilitatea existenței magazinelor duty-free doar în aeroporturi, porturi, la bordul aeronavelor și navelor. O parte din magazinele duty-free din zona de frontieră terestră își vor înceta activitatea la expirarea licenței, și anume la data de 22 decembrie 2022, adică până la intrarea în vigoare a noului Cod vamal.
Prin adoptarea proiectului, se va asigura alinierea politicii și legislației naționale privind domeniul fiscal și vamal la acquis-ul comunitar”, a precizat Dumitru Alaiba.
 
Aici puteți consulta proiectul de lege mai detaliat:https://www.parlament.md/.../language/ro-RO/Default.aspx
 
 
 
 
 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
9,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău