Doar jumătate din localitățile și cetățenii R.Moldova au acces la sistemele de alimentare cu apă
-
31 Mai 2017 19:58
Doar 48 de orașe și 647 de sate, adică puțin peste 41 la sută din localitățile Republicii Moldova, dispun în prezent de sisteme de alimentare cu apă. În 2016, aproximativ 1 milion și 900 de mii din locuitorii țării, ceea ce reprezintă aproape 60 la sută din populația Republicii Moldova, au beneficiar de servicii de alimentare cu apă, conform datelor Biroului Național de Statistică.
Chiar dacă pe parcursul anului 2016 în Republica Moldova au fost instalate 68 de noi sisteme de alimentare cu apă, numărul total al acestora cifrându-se la 1181, 66 de apeducte (5,6%) nu au funcționat, transmite INFOTAG, cu referire la sursa citată.
În municipiul Chișinău serviciile de aprovizionare cu apă sunt accesibile pentru 66,8% din populație.
Anul trecut, consumatorilor le-au fost distribuite 84,9 milioane de metri cubi de apă, din care 70,7% au revenit populației. Au fost înregistrate 33,9 mii cazuri de avarii în rețeaua de distribuție a apei sau cu 2,1 mii cazuri mai mult comparativ cu 2015.
De sisteme de canalizare dispun 48 de municipii și orașe și 92 de sate. Din numărul total de sisteme de canalizare, 106 sunt dotate cu stații de epurare, din care funcționale sunt 89 unități. Peste 816 mii persoane aveau acces la servicii centralizate de canalizare, ce prezintă 23% din populație. În mediul urban acest indice este de 51,7%, în timp ce în mediul rural acesta constituie doar 2%.
Prin stațiile de epurare a apei au trecut 65 milioane de metri cubi de apă uzată (96,6%). Din volumul total de apă uzată epurată, 95,5% au fost epurate biologic, 83,6% - mecanic, iar 33,3% au fost epurate insuficient. Pe parcursul anului la rețelele de canalizare au fost înregistrate 23,9 mii de avarii, cu 6,4 mii mai mult comparativ cu anul 2015, potrivit datelor BNS.