Doar 54% dintre elevi cu competențe necesare pentru lectură pot fi numiți cititori. Promovarea cărții și lecturii la BNRM
-
31 August 2018 09:30
Pe parcursul lunii septembrie utilizatorii și non-utilizatorii bibliotecilor din Republica Moldova vor fi invitați la diverse evenimente cărturărești, organizate pentru stimularea interesului pentru lectură și formularea de idei creative și critice. Acțiunile sunt parte a Programul Național „Lecturacentral”, lansat joi, 30 august, în cadrul Bibliotecii Naționale, transmite IPN.
Programul se va desfășura anual, pe parcursul lunii septembrie, în scopul centrării contribuțiilor bibliotecilor, ale comunităților, ale factorilor de resort pentru optimizarea interesului față de carte, promovarea lecturii și dezvoltarea culturii lecturii.
Scopul Programului este de a promova cartea și lectura.
Vera Osoianu, șefă de direcție în cadrul Bibliotecii Naționale, a spus că a fost aleasă luna septembrie pentru că anume în această perioadă este marcată Ziua Cunoștințelor, Ziua Mondială a Literaturii, Ziua Dreptului de a ști etc, iar criza lecturii este cea care a dat un imbold acestui proiect.
„Un studiu realizat acum câțiva ani vorbește despre faptul că în Republica Moldova doar 54% dintre elevi au competențele necesare pentru lectură și pot fi numiți cititori. Promovarea lecturii este un lanț foarte serios și aici trebuie să existe împreună mai multe verigi, pornind de la familie”, a declarat Vera Osoianu.
Programul Național „Lecturacentral” este lansat de către Biblioteca Națională, în colaborare cu Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”, bibliotecile de toate tipurile, autoritățile publice locale, cu susținerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova.