Disciplină opțională nouă pentru clasele a IV-a din 17 școli

  • 25 August 2017 11:49
Disciplină opțională nouă pentru clasele a IV-a din 17 școli Poză simbol

Elevii din clasele a IV-a din 17 instituții de învățământ din țară vor studia începând cu 1 septembrie disciplina opțională „Cultura bunei vecinătăți”.

Caietul de educație interculturală, care va fi distribuit elevilor, a fost prezentat vineri, 25 august, în cadrul programului de instruire a 30 de învățători pentru a preda cursul, desfășurat de către Centrul Educațional „Pro Didactica”, transmite IPN.

Viorica Goraș-Postică, vicedirectorul „Pro Didactica”, a spus că pilotarea cursului opțional are loc al patrulea an consecutiv. Anterior, disciplina respectivă a fost studiată de către elevii claselor a I-a, a II-a și a III-a. Caietul de educație interculturală a fost elaborat în baza unui curriculum coordonat cu autoritățile, iar învățătorii din cele 17 școli, unde în acest an va fi pilotată disciplina, primesc în cadrul instruirilor programa cursului.

„Caietul este construit sub formă de călătorii. Anul curent, acesta are genericul „Țara mea – mândria mea”. Copiii din aceste caiete își vor cunoaște țara și vor fi învăța cum să fie buni vecini, de aceea și disciplina opțională se numește „Cultura bunei vecinătăți”. Anul acesta încheiem ciclul primar. Rezultatele preliminare ne arată că disciplina trebuie să fie studiată în toate școlile, elevii și părinții o cer”, a spus Viorica Goraș-Postică.

„Disciplina vine în ajutorul copiilor care trebuie să învețe, să se pregătească, cum să trăiască în relații frumoase cu prietenii, colegii, vecinii. Anul trecut am parcurs această disciplină cu elevii clasei a III-a. Copiii cer acest curs. Cu mare dăruire se pregătesc de această disciplină când le dăm ceva de făcut pentru acasă”, a spus Angela Pșinicinîi, învățătoare la Liceul Teoretic „Ion Creangă” din Soroca.

Elaborarea caietelor elevilor și programul de instruire al cadrelor didactice are loc în cadrul proiectului „Educație pentru pace prin promovarea culturii bunei vecinătăți în clasele primare”, implementat cu sprijinul financiar al rețelei internaționale de edificare a păcii. Caietele sunt elaborate în două limbi, română și rusă.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Cadre sonore cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
9,4
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:2,06 m/s
Tue
10
Wed
11
Thu
11
Fri
13
Sat
14
Arhivă Radio Chișinău