Directorul SIS | Federația Rusă nu are nevoie de un război convențional în R. Moldova. Are foarte mulți agenți de influență, din păcate, pe care noi, o bună parte îi cunoaștem

  • 13 Decembrie 2022 16:16
Directorul SIS | Federația Rusă nu are nevoie de un război convențional în R. Moldova. Are foarte mulți agenți de influență, din păcate, pe care noi, o bună parte îi cunoaștem

Războiul rus din Ucraina rămâne principalul risc la adresa securității R. Moldova, a declarat directorul SIS, Alexandru Musteața. El a spus într-un interviu la Radio Chișinău că sectorul energetic este unul din cele mai vulnerabile în prezent. Totodată, a atenționat șeful SIS, Republica Moldova este foarte expusă în fața războiului hibrid desfășurat de Federația Rusă.

„Războiul rămâne principalul risc, pentru că este un război convențional, cu arme, cu rachete, muniții care zboară și, din păcate, cad și pe teritoriul Rep. Moldova și acest lucru este în afara controlului nostru. Atunci când unele rachete cad și explodează pe teritoriul nostru, sau doar tranzitează, este o responsabilitate doar într-un singur punct - cel al Federației Ruse, pentru că a inițiat războiul și e vinovată de acest lucru. Războiul rămâne, din păcate, unul dintre principalele riscuri la adresa securității. Or, războiul are și niște efecte colaterale: aspectul economic, energetic, social, inclusiv socio-politic. Noi vedem riscurile acestui război, materializate.

Sectorul energetic este unul din cele mai vulnerabile, la moment. Din cauza războiului convențional avem efectele secundare asupra infrastructurii energetice, și a noastră și a Ucrainei. Se fac foarte multe eforturi pentru a preveni ca țara să rămână în întuneric, dar ca și risc, el rămâne. Trebuie să ne dăm seama foarte clar de unde vine acest pericol - din cauza acelor rachete rusești care zboară și cad în Ucraina, asupra infrastructurii critice.

Războiul hibrid, pe care noi îl simțim din plin, și noi ca Serviciu, vedem că intensitatea lui a crescut foarte mult, pe mai multe paliere, pornind de la cel informațional, unul extraordinar de agresiv și pe larg utilizat: manipulare, falsuri cu o intensitate foarte mare.  În același timp activizarea a ceea ce numim noi agenți de influență. Sunt persoane din sectorul socio-politic care încearcă să influențeze opinia publică prin utilizarea acelor falsuri și manipulări. Din ceea ce cunoaștem și știm deja vedem cum toate lucrurile sunt coordonate dintr-un singur centru, de la Moscova. Atunci când toate aceste lucruri sunt coordonate dintr-un singur centru, ne dăm seama că este un război hibrid dus pe teritoriul Rep. Moldova. Prin urmare, Federația Rusă nu are nevoie de un război convențional aici. Are foarte mulți agenți de influență, din păcate, pe care noi, o bună parte îi cunoaștem și lucrăm în vederea prevenirii și contracarării acestor riscuri pe teritoriul nostru”, a menționat Musteață. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:77 %
Vint:4,12 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău